Riscurile relaţiilor online! Dacă 2 femei vor să facă sex cu tine în acelaşi timp, s-ar putea să regreţi

Ultima actualizare:

Bărbatul, în vârstă 18 ani, a fost răpit de două tinere sataniste din Milwaukee, care l-au violat timp de două zile şi l-au înjunghiat de peste 300 de ori.

Victima a declarat ulterior la poliţie că a venit în Milwaukee pentru a se întâlni cu o femeie pe care a cunoscut-o online. Însă întâlnirea nu a decurs aşa cum se aştepta. El a fost ameninţat cu cuţitul, legat cu a bandă adezivă şi sfoară, apoi înjunghiat.

După ce a fost eliberat, duminică seara, bărbatul a sunat la urgenţă de pe stradă. Când au sosit poliţiştii, l-au găsit sângerând şi au urmat dâra de sânge până la apartamentul agresoarelor.

Situaţia a «scăpat de sub control»Când poliţia a apărut la uşa apartamentului agresoarelor sataniste, acestea nici măcar nu au încercat să nege acuzaţiile bărbatului.

„Cred că pe mine mă cautaţi”, a spus Rebecca Chandler, în vârstă de 22 de ani. Fata a declarat că, iniţial, victima a acceptat să fie înjunghiată, dar situaţia a „scăpat de sub control” şi a încercat să dea vina pe colega ei de apartament, Raven Larabee, în vârstă de 20 de ani, afirmând că aceasta l-a înjunghiat de mai multe ori pe bărbat.

Poliţiştii au găsit podeaua apartamentului plină de sânge. De asemenea, au găsit în locuinţă mai multe cărţi sataniste, informează „Milwaukee Journal Sentinel”.

Victima s-a ales cu numeroase plăgi înjunghiate pe gât, spate, mâini şi picioare. Ulterior, el şi-a schimbat statusul de pe Facebook, adăugând un singur cuvânt: „Cusături”.

Femeile au fost reţinute, deşi procurorii nu au formulat încă acuzaţiile oficiale. Pentru Rebecca Chandler a fost stabilită o cauţiune de 150.000 de dolari, iar pentru Raven Larabee,  o cauţiune de 100.000 de dolari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net