Protest în sânii goi în faţa bisericii! Babele se crucesc, moşii filmează cu mobilul - FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mai multe activiste au protestat cu bustul gol, vineri, la Moscova faţă de fraudarea alegerilor parlamentare în urma cărora a ieşit câştigător partidul premierului Vladimir Putin. Mitingul a avut loc în faţa Catedralei Iisus Mântuitorul din capitala rusă.

Câteva militante ale organizaţiei FEMEN au înfruntat frigul de la Moscova (temperaturile au coborât sub zero grade) în sânii goi, doar pentru a atrage atenţia asupra neregulilor petrecute la alegerile parlamentare din 4 decembrie din Federaţia Rusă.

„Noi îi susţinem pe cei care au ieşit în stradă, noi susţinem o opoziţie căreia nu-i este frică”, a strigat una dintre activiste.

simeon stalpnicul png

Mai multe femei în vârstă au privit protestul inedit şi au întrebat dacă tinerele activiste sunt plătite pentru această formă de protest. În schimb, bărbaţii le-au privit cu ochi ceva mai buni pe protestatare şi nu s-au sfiit să le filmeze cu telefonul mobil.

simeon stalpnicul png

În final, agenţii de pază ai catedralei au demonstrat spirit de iniţiativă, au preluat controlul asupra situaţiei şi le-au acoperit pe tinerele militante cu nişte mantale.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
elementary students taking their test results from teacher classroom jpg
somn istock jpg
image png
masa paste grecia Liz Max Haarala Hamilton jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
Covor - mobila canapea - living FOTO Shutterstock
image png
lansare artemis 2 FOTO NASA
image
image