I-a injectat silicon în fese, apoi i-a oprit sângerarea cu gel adeziv - VIDEO

Ultima actualizare:

Femeia nu avea licenţă de practică, însă le ajuta pe femeile care locuiau în zonă să-şi amplifice "rotunjimile". Printre pacientele sale se numărau în special femei hispanice. Una dintre acestea, Fiordaliza Pinchardo, a murit la doar o zi după ce i-a fost injectat silicon în fese şi în coapse.

După cum a povestit la proces fiica victimei, "Elsa Then a injectat siliconul, iar pe mama a durut-o foarte tare. A folosit un şerveţel de hârtie şi gel adeziv pentru a sigila locul injecţiei, ba chiar mi-a cerut s-o ajut".

Atunci când, a doua zi, femeia a murit, falsul cosmetician a dat vina pe obiceiul de a fuma al victimei sale. "Oh, ţigările, ştiam că mama ta va muri din cauza lor. Şi doar i-am zis să se lase", i-ar fi spus Elsa Then. La scurt timp, aceasta din urmă s-a refugiat în Republica Dominicană, fiind arestată abia la un an după incident, relatează New York Daily News.

La autopsie s-a descoperit că, dat fiind faptul că zona în care fusese injectat era puternic vascularizată, siliconul pătrunsese în vasele de sânge ale Fiordalizei Pinchardo. În cele din urmă a ajuns la plămâni, provocându-i femeii un stop cardiac.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
imbatranire Alzheimer jpg
politie thailanda jpg
Piața Delfinului jpg 1 jpg
restrictii webp
image png
uv png
smiling successful stylish young businessman gray suit pink shirt using tablet riding back seat luxury car jpg
image png
image
image