Au pus silicoane pe banii noştri! Nouă medici de la Spitalul de Arşi reţinuţi de poliţişti

Ultima actualizare:

    Dr. Vitalie Stan, directorul  spitalului, a fost “vizitat“  ieri-dimineaţă de mascaţi
Dr. Vitalie Stan, directorul spitalului, a fost “vizitat“ ieri-dimineaţă de mascaţi

Puneau silicoane, făceau liposucţii şi rinoplastii, apoi le decontau la Casa de Asigurări de Sănătate, cu acte false, în care erau trecute alte diagnostice. Şi asta, pentru că, potrivit legii, operaţiile estetice nu se decontează. Este vorba despre câţiva medici de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, care, vineri, au fost luaţi la întrebări de procurori. Printre pacienţii lor se află şi multe vedete.

UPDATE, Sâmbătă 00.00 Bilanţul reţinerilor în urma audierilor de vineri din dosarul operaţiilor estetice este de zece persoane - nouă medici, între care managerul Spitalului de Arşi din Capitală, Vitalie Stan, şi o angajată a unei clinici private, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Ceilalţi medici reţinuţi sunt șeful Secției de Chirurgie Plastică a spitalului, Nicolae Antohi, Aurelia Isac, Florica Gușă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiță Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu și Elena Cristina Isac.

Oare câţi din banii asiguraţilor s-au dus pe operaţiile estetice realizate ilegal de medicii de la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din Capitală, în timp ce nenumăraţi bolnavi nu primesc în spitale nici măcar medicamente? De la sfârşitul anului 2012, pe fir au intrat procurorii, care au fost informaţi de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că în cadrul spitalului au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă.

Ieri dimineaţă, 12 procurori şi 150 de poliţişti au descins la Spitalul de Chirurgie Plastică, dar şi la 23 de adrese din Capitală, unde au făcut percheziţii şi au chemat la audieri peste 40 de persoane, medici, asistente medicale şi martori. Potrivit surselor judiciare, printre aceştia se află directorul unităţii, dr. Vitalie Stan, şi medicul Victor Schwartz. De altfel, dr. Stan a declarat, ieri, cu uimire: "Nu ştiu nimic. Au venit de dimineaţă la mine acasă şi au început percheziţia. I-am întrebat ce se întâmplă. Mi-au spus că voi afla după aceea".

simeon stalpnicul png

De asemenea, soţia dr. Schwartz, fotomodelul Roxana Marinescu, a declarat, pentru Click!, că, ieri dimineaţă, la ora 6.30, s-au trezit cu mascaţii acasă. "Au căutat în fiecare colţişor al casei. Au luat câteva documente, dar nu ştiu să spun despre ce era vorba. Au stat până în jurul orei 11.30, când l-au dus pe soţul meu la sediul Poliţiei Capitalei. Eu petrec foarte mult timp cu el şi nu cred că este vinovat. În plus, cei care sunt suspecţi, au efectuat intervenţii chirurgicale complexe. Soţul meu se ocupă doar de injectări cu acid hialuronic şi botox", a subliniat Roxana Marinescu, care, ieri, a fost chemată ca martor, la audieri.

Cert este că procurorii au informaţii clare despre fraudele din spital. Potrivit acestora, persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului şi realizau operaţii estetice: liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier, în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

“Mascaţii au căutat în fiecare colţişor al casei, dar soţul meu nu e vinovat” Roxana Marinescu, soţia medicului Victor Schwartz

simeon stalpnicul png

Culmea este că, după ce efectuau operaţiile, le decontau la Casa de Asigurări de Sănătate, pe fişele pacienţilor fiind înscrise diagnostice fictive. Şi asta, în condiţiile în care operaţiile estetice nu se decontează. De pildă, o rinoplastie era trecută în acte ca fiind o operaţie de deviaţie de sept, iar plaga fesieră era diagnosticul fals pentru operaţiile de implant fesier.

Mai mult, cadrele medicale ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operaţiilor. Ele cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro. Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.

Vedetele plăteau sume mai mici decât la clinicile private

Pacienţi ai spitalului au fost şi multe vedete care, de-a lungul timpului, şi-au făcut diverse intervenţii, precum implant mamar, rinoplastie sau blefaroplastie (ridicarea pleoapelor). Printre acestea, şi Anda Adam a apelat la serviciile spitalului. În decembrie 2012, ea şi-a schimbat silicoanele cu unele mai mari. Se pare că artista a plătit 2.000 de euro pentru operaţie, în condiţiile în care o astfel de intervenţie la o clinică privată costă circa 3.500 de euro.

2012- Click! a scris pe larg despre operaţia Andei Adam

simeon stalpnicul png

În 2010, fotoreporterii Click! au surprins-o pe Loredana Chivu intrând în Spitalul de Chirurgie Plastică. Ea era aşteptată la intrare de medicul Yair Miron, care i-a şi schimbat silicoanele. La acea vreme, blonda a spus că şi-a înlocuit implanturile de 325 de mililitri cu unele mai mari, de 400 de mililitri. Ea a scos din buzunar 4.000 de euro. Pe lista vedetelor operate la Spitalul de Arşi se mai află Mădălina Secuianu, audiată ieri de procurori, Răzvan Ciobanu şi Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu. Oare au primit factură pentru operaţiile efectuate?

2010- Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Loredana Chivu când intra la Spitalul de Arşi de pe Griviţei

simeon stalpnicul png

Daniela Györfi şi-a «reparat» sânii după ce a născut

Daniela Györfi e campioană la operaţii estetice. La un an după ce a născut-o pe Maria, în 2012, cântăreaţa a făcut a treia operaţie la sâni şi şi-a ridicat pleoapele. Unde? Chiar la Spitalul de Arşi din Capitală mai exact, la doctorul estetician Cristian Niţescu.

"A fost o operaţie mai complicată pentru că proteza sânului stâng mi se deplasase puţin", ne-a declarat ea la acea vreme.

simeon stalpnicul png

Pentru că tot a făcut această intervenţie, ea a mai cerut şi mici retuşuri de natură estetică: "Am zis să mi le şi măresc puţin, aşa că în loc de 315 grame cât aveam la fiecare sân am acum 365 de grame. Mi-am modificat şi forma lor, înainte erau anatomice, iar acum sunt rotunde. Orice operaţie estetică costă bani, aşa că am plătit şi eu ca orice om. Totul m-a costat în jur de 4.000 de euro".

Iată care sunt preţurile operaţiilor estetice la «privat»!

Rinoplastie - 1.500 de euro

Implant mamar - între 3.000 şi 3.500 de euro

Ridicare sâni - 2.000 de euro

Lipoaspiraţie - 400-500 de euro/zona

Micşorare sâni - 3.000 de euro

Blefaroplastie (pleoapă superioară şi inferioară) - 1.500 de euro

Acid hialuronic - 300 euro/1 ml

 Botox - 130 de euro/zona.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net