Aşa foloseşti corect şi sănătos condimentele!

Ultima actualizare:

Specialistul Click! în medicină indiană, ne spune ce să alegem şi cum să condimentăm mâncarea.

Îmbunătăţirea digestiei este primul pas în vindecarea tuturor bolilor. Este esenţial ca mâncarea să fie uşor digerabilă, pentru a nu stagna în tubul digestiv, evitându-se astfel fermentarea şi putrefacţia alimentelor.

Există două feluri de condimente în funcţie de modul în care substanţele aromate care îşi transferă proprietăţile digestive alimentelor:

Condimente care cedează substanţele aro­mate în mediu uleios. Ca o regulă generală acestea sunt seminţele, rădăcinile şi scoarţa plantelor aromate. Exemple: chimen, coriandru, boabe de muştar, piper, scorţişoară, turmeric, ghimbir, ienupăr, nucşoară, usturoi, ceapă, fenicul, cuişoare, enibahar, cardamom.

Aceste plante sunt bogate în uleiuri volatile care se dizolvă evident tot în substanţe uleioase. Ele trebuie călite uşor în ulei presat la rece sau în unt la începutul preparării, apoi uleiul sau untul astfel impregnat, pătrunde în alimente şi le conferă proprietăţile digestive şi carminative ale condimentelor.

Condimentele care ce­dează substanţele aromate în mediu apos. Acestea sunt frunzele şi florile plantelor aromate. Exemple frunze de pătrunjel, ţelină, leuştean, salvie, măghiran, rozmarin, tarhon, mărar, oregano, mentă, flori de cimbru şi busuioc. Ele sunt bogate în vitamine hidrosolubile şi se adaugă mâncărurilor la sfârşit sau după ce au fost luate de pe foc.

Alimente depurative şi uşor digerabile

Legume fierte (supe, ghiveci) Leguminoase (linte, năut, mazăre, fasole) Cereale (orez, hrişcă, porumb, mei) Amestecuri de cereale şi tărâţe măcinate şi fierte, condimentate pentru a amplifica digestia şi servite calde Amestecuri de cereale integrale şi leguminoase, fierte şi condimentate şi servite calde (supă de linte, mei, quinoa, amarant, hrişcă, orez brun, porumb)Salate (legume, rădăcinoase, lămâie, ulei presat la rece). Amestecuri din spanac, leurdă, urzici sau păpădie, crude sau uşor opărite, condimentate cu lămâie, sare şi ulei de măsline Seminţe de floarea-soarelui, migdale, susan, in sau nucă, măcinate sau mixate în blender împreună cu ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare şi condimente (ghimbir, usturoi, boabe de muştar, ţelină, pătrunjel).

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net