Ceaşca de sănătate / Salcâmul, un leac pentru 60 de boli

Ultima actualizare:

    Infuzate, florile  parfumate de  salcâm aduc  numai beneficii  organismului (foto: shutterstock)
Infuzate, florile parfumate de salcâm aduc numai beneficii organismului (foto: shutterstock)

Florile de salcâm, plăcute la gust şi la miros, au o mare valoare terapeutică. Preparatele pe bază de salcâm (infuzie, tinctură, pulbere) sunt alcalinizante, antispastice (acţionează asupra musculaturii netede gastrice şi pulmonare), sedative şi calmante. Datorită acestor proprietăţi, florile de salcâm au efecte calmante în afecţiuni ale sistemului nervos, ale aparatului digestiv şi în boli pulmonare.

De multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm în tratamentul gastritelor hiperacide, ulcerului gastric şi duodenal şi al arsurilor de stomac. Mai mult, salcâmul calmează tusea convulsivă, dar şi pe cea cauzată de crizele de astm.

Terapia cu aceste flori linişteşte accesele de mânie şi de iritare, stările de anxietate şi de depresie psihică prelungită. Ca adjuvant, infuzia din flori de salcâm se recomandă în tulburări de echilibru şi de vedere. Ca pansament gastric, florile de salcâm se pot amesteca, în părţi egale, cu frunze de dud; se beau două căni de infuzie pe zi.

„Toate beneficiile oferite de preparatele din salcâm, care menţin starea de sănătate, se datorează compoziţiei chimice complexe a salcâmului care conţine numeroase substanţe active : taninuri, glucide, substanţe mucilaginoase, acaciină şi ulei volatil. Toate acestea sunt de mare ajutor pentru tratarea irascibilităţii, pentru un somn odihnitor sau pentru tulburările de memorie", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biologie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Totodată, preparatele din flori de salcâm sunt recomandate în tratamentul afecţiunilor digestive şi în combaterea crampelor musculare de natură nervoasă.

Reţetele săptămânii

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia se prepară din două linguriţe cu flori la o cană de 250 ml cu apă clocotită. Se acoperă 15 minute, se strecoară şi se bea câte o cană înainte de mesele principale.

Ca pansament gastric

Se prepară o infuzie din flori de salcâm şi din frunze de dud (câte două linguriţe din fiecare) la o cană de apă clocotită. Zilnic se consumă câte două căni de infuzie călduţă, timp de o lună.

Pentru a îndepărta starea de irascibilitate, s-a dovedit utilă terapia cu un macerat preparat la rece. Leacul se prepară din două linguriţe de plantă uscată şi mărunţită şi dintr-un pahar de 200 ml cu apă plată sau cu apă de izvor. Ingredientele se lasă la macerat de seara până dimineaţa, la temperatura camerei, când lichidul se poate filtra. Leacul se bea dimineaţa, după micul dejun.

Un bun laxativ

Se fierbe o linguriţă de scoarţă într-o cană cu apă, vreme de 15 minute. Decoctul se strecoară şi se bea călduţ; se administrează câte trei ceşti pe zi .

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net