Bolile se citesc pe piele

Ultima actualizare:

Medicii de la Spitalul „Rozal Free" din Londra au reuşit recent să diagnosticheze un caz de cancer ovarian la o femeie de 74 de ani, după ce au constatat că aceasta avea pielea palmelor subţiată. Cu 4 luni înainte de consult, aceasta a observat că avea doar câteva porţiuni mai aspre în palme, dar, în general, era sănătoasă şi nu prezenta alte simptome. Este doar unul dintre cazurile care demonstrează că există o serie întreagă de semnale ale corpului pe care nu trebuie să le ignori.

Diabet, dacă ai pete la subraţ

Atunci când la subraţ apar pete aspre, închise la culoare, poate fi vorba de diabet. Experţii spun că excesul de insulină din sistemul circulator poate duce la o accelerare a procesului de multiplicare a celulelor, ceea ce determină acumulări de ţesut şi melanină. Aceasta face ca pielea să aibă un aspect îngroşat şi pigmentat. În acest caz, se recomandă măsurarea nivelului de glicemie din sânge.

Colesterolul apare pe pleoape, pe genunchi şi pe coate

Micile umflături, cu textură moale şi de culoare albă, ce apar în zona pleoapelor, genunchilor şi coatelor, sunt de fapt depozite de colesterol. Se pare însă că aceste semne apar atunci când nivelul de colesterol din sânge este foarte ridicat, un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

Buricul poate indica infertilitate

Părul aspru, des şi închis la culoare care creşte în jurul buricului poate fi asociat cu sindromul ovarelor polichistice (SOPC). Una din zece femei suferă de acest sindrom, boala fiind o altă cauză a infertilităţii şi a afecţiunilor cardiovasculare. Dacă apar astfel de simptome, un consult ginecologic este absolut necesar.

Unghiile, un indiciu pentru cancer

Dacă apar linii negre, maronii sau gălbui la baza unghiilor este un semn de deteriorare a celulelor, posibil cauzată de melanom, cea mai severă formă de cancer de piele.

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net