Vii la serviciu obosit după weekend? Uite 5 motive!

Ultima actualizare:

Te culci târziu, te trezeşti târziu În weekend ai un program diferit faţă de cel din cursul săptămânii. De obicei, ora la care te duci la culcare este mai întârziată, iar a doua zi te trezeşti aproape de amiază. Acest program te oboseşte foarte tare şi îţi va veni foarte greu să revii la cel iniţial. Chiar dacă dormi mai mult dimineaţa, asta nu înseamnă că te şi odihneşti. Dimpotrivă! Ce e de făcut? Organizează-ţi timpul în aşa fel încât să te duci la culcare la o oră rezonabilă şi să te trezeşti sâmbătă şi duminică cu o oră mai târziu faţă de cum te trezeşti în cursul săptămânii.

Mănânci mai mult decât ar trebuiDacă este cald afară, ieşi la plimbare în parc şi mănânci înghetaţă. Sau, poate mergi la restaurant şi consumi o cantitate mai mare de alimente faţă de cum mănânci tu normal. La fel întâmplă şi în ceea ce priveşte băuturile, fie ele sucuri naturale, acidulate sau alcoolice. În weekend suntem tentaţi să facem excese alimentare. Dieta ta va avea de suferit, iar în restul săptămânii te vei chinui să dai jos ce ai acumulat în weekend.

Atenţie la internet, televizor şi alte aparate electronice!Să stai şi în weekend conectat la internet, să îţi petreci mai tot timpul în faţa televizorului sau să foloseşti non stop aparatul de fotografiat, camera video sau telefonul...presupune din partea organismului un efort pe care nu-l resimţi pe moment, ci în timp. Astfel, poţi suferi de insomnii, vei avea o putere de concentrare scăzută pestezi, un nivel ridicat de stres şi anxietate. Încearcă să te eliberezi de acest obicei nesănătos şi fă o pauză de high tech.

Munceşti de acasăDeşi ţi se pare a fi o muncă mult mai uşoară decât ce prestezi tu zilnic la birou, trebuie să ştii că organismul tău depune efort în plus pentru a se concentra. Nu contează că citeşti sau trimiţi mailuri, ca vorbeşti la telefon sau rezolvi „mărunţişuri” care ţi-ar mânca timp în cursul săptămânii.

Prea multe activităţi casnice De cele mai multe ori, la sfârşitul săptămânii ne dedicăm foarte mult timp activităţilor casnice: mâncare, curăţenie, spălat rufe, călcat rufe, cumpărături, etc. În loc să te aglomerezi sâmbătă şi duminică, încearcă să-ţi rupi 30 de minute zilnic pentru aceste activităţi. Astfel, în weekend vei fi mai liberă, mai relaxată şi mult mai odihnită.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net