DESCOPERIRE: Acizii Omega-3 te apără de cancerul de piele

DESCOPERIRE: Acizii Omega-3 te apără de cancerul de piele

Ultima actualizare:

Potrivit autorilor unui studiu, cercetătorii de la Universitatea din Manchester, acizii graşi Omega 3 din uleiul de peşte fortifică sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva cancerului de piele şi infecţiilor, transmite dailymail.co.uk

Autorii studiului, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, spun că, deşi modificările în organism, în cazul unei persoane care ia zilnic pastile cu ulei de peşte, sunt mici, pe termen lung sunt foarte importante în ceea ce priveşte prevenirea cancerului de piele şi a infecţiilor. Numai în Marea Britanie, în 2010, s-au înregistrat 100.000 de cazuri de cancer de piele non-melanom, fiind un tip de cancer des întâlnit.

Uleiul de peşte este benefic şi în prevenirea altor maladii, precum bolile cardiovasculare, fiind consumat deja de câteva decenii, în special de către oamenii care locuiesc în zone în care se pescuieşte masiv. Doar în ultimii 40 de ani au început să fie analizate serios proprietăţile şi beneficiile acestui ulei.

În anii '60 oamenii de ştiinţă care studiau, pe atunci, obicieiurile culinare ale eschimoşilor, au observat că, deşi mâncarea acestora era bogată în grăsimi, şansele ca ei să sufere de probleme cardiovasculare erau minime, spre deosebire de cazurile înregistrate în alte culturi în care oamenii consumă alte grăsimi, în cantităţi mari.

Explicaţia a fost aceea că eschimoşii consumau foarte mult Omega-3, acizi graşi polisaturaţi, care aduc beneficii însemnate inimii, reducând totodată surplusul de grăsimi nesănătoase din sânge şi colesterolul rău LDL, crescându-l pe cel bun, HDL. Circulaţia sangvină este îmbunătăţită, riscul de tromboză scade şi el, ca şi cel de infarct.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masă cu mâncare jpg
shutterstock 2524171525 jpg
medicamente durere in gat jpg
shutterstock 2736647811 jpg
Cancer de san FOTO Shutterstock
shutterstock 2752038507 jpg
copii haine shutterstock jpg
Vrei să începi o cură de slăbire  Iată cel mai ușor mod prin care poți face asta! jpg
image
image