Cum i-au salvat viața unei femei implanturile cu silicoane

Ultima actualizare:

    O femeie a fost salvată datorită implantelor cu silicoane din sâniFoto The Sun
O femeie a fost salvată datorită implantelor cu silicoane din sâniFoto The Sun

Se pare că implanturile cu silicoane pot aduce și alte beneficii decât cele estetice. O femeie însărcinată a fost salvată de silicoanele de la sâni după ce iubitul său a încercat să o ucidă prin înjunghere.

Natalie Quiroz a fost atacată în centrul orașului în plină zi de către partenerul ei, Babur Raja, care este directorul unei companii, relatează TheSun.co.uk. El i-a înfipt un cuțit de bucătărie de 30 de centimetri în piept și stomac. Cuțitul a pătruns atât de adânc, încât mai erau doar doi milimetri până să-l ucidă pe copilul încă nenăscut, de doar 32 de săptămâni. 

Babur Raja
Babur Raja

Raja (41 de ani) s-a apropiat de Natalie deghizat pentru a nu-l recunoaște, purtând o gluglă și un ducsac sub haină pentru a părea mai gras. Natalie (40 de ani) nu și-a dat seama cine e până în momentul în care s-a trezit trântită la pământ, în timp ce cinci trecători i-au sărit în ajutor. Chiar și așa, atacatorul a reușit să scape de aceștia și a apucat-o pe femeie de gât și a înjungheat-o înainte ca trecătorii să-l imobilizeze din nou pe Raja. 

Babur Raja a atacat-o pe Natalie deghizat
Babur Raja a atacat-o pe Natalie deghizat

Ea a fost apoi transportată de urgență la spital, la secția de cezariană. Ea a fost salvată de implanturile cu silicoane din sâni care au împiedicat cuțitul să-i pătrundă în inimă, dar are totuși traume psihice. Natalie și Raja au fost împreună timp de 18 luni și au locuit într-o locuință în valoare de peste 500.000 de euro. Mama lui Raja însă nu era de acord că acesta avea o relație cu o femeie musulmană albă; Raja nici măcar nu i-a spsu că Natalie era însărcinată. Autoritățile au aflat că bărbatul suferea de dezechilibre psihice, ceea ce l-ar fi determinat să recurgă la un astfel de gest extrem. 

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vin pexels jpg
marturiile emotionante ale fetitei din romania care a primit o scrisoare de la papa leon ei sufera foarte tare raman fara parinti 1034292 jpg
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
viscol jpg
copac cazul la Sinaia foto fb Meteoplus 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net