Eurovision 2015: Goia, păzit ca un președinte de stat

Ultima actualizare:

    Călin Goia va participa la Viena, pe 23 mai, cu piesa ”De la capăt”, melodie cu un mare impact social. În finala naţională el a cântat-o în română, însă în marea finala va cânta câteva strofe şi în engleză. Artistul pregăteşte un show impresionant.
Călin Goia va participa la Viena, pe 23 mai, cu piesa ”De la capăt”, melodie cu un mare impact social. În finala naţională el a cântat-o în română, însă în marea finala va cânta câteva strofe şi în engleză. Artistul pregăteşte un show impresionant.

Călin Goia şi colegii lui din Voltaj, care ne vor reprezenta pe 23 mai, la Viena la finala Eurovision 2015, pot sta liniştiţi, căci pregătirile sălii se fac în prezenţa poliţiştilor.

Organizatorii austrieci ai Eurovision 2015 stau cu frica în sân, după alarmantul lanţ de atentate islamiste, care a avut loc în Franţa, soldat cu 12 morţi şi cu 10 răniţi, dar şi în Danemarca, în urma căruia a murit o persoană.

Eurovision 2015: Măsuri extreme

În sala Wiener Stadthalle din  Viena pregătirile sunt în toi
În sala Wiener Stadthalle din Viena pregătirile sunt în toi

Pentru siguranţa celor 30.000 de spectatori de la Eurovision 2015, dar şi a participanţilor, inclusiv a lui Călin Goia (40 de ani), la sala Wiener Stadthalle, unde pregătirile sunt în toi pentru competiţie, se lucrează sub stricta supraveghere a poliţiştilor, de parcă ar fi aşteptat un preşedinte de stat. “Toate plăcuţele de înmatriculare ale celor 350 de camioane ce vor descărca 3.500 t de materiale trebuie verificate şi scanate. Tot ce se montează pe tavan va fi verificat de un scaner,  iar ce e plasat pe sol va fi examinat de câini dresaţi”, a declarat Sabine Tuma, managerul echipei Eurovision 2015, pentru agenţia locală Arenanews. Şi Herbert Wagner, directorul operaţiunilor de securitate, e în alertă maximă: “Avem într-adevăr propriile dispozitive cu raze X, cum cum există la aeroporturi”.

Aşa va arăta  arena,  cu peste 30.000  de locuri, la final
Aşa va arăta arena, cu peste 30.000 de locuri, la final

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae Ceaușescu (©„Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 184/1977)
image
image
image
image
image
image
Frigider FOTO Shutterstock jpg
Matia Corvin (© Wikimedia Commons)
FotoJet (5) jpg
casuta rasturnata jpg
FotoJet (3) jpg
Pestera Meziad, una dintre cele mai vizitate peşteri din România jpeg
cer rosu 1 jpg
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net