«Aş vrea să-i pansez durerea cu o bucurie»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

La şase anişori, trupul lui firav se chinuie să lupte cu destinul. De luni bune, “casa” lui este Secţia de oncologie pediatrică de la Fundeni.

Ţi se rupe sufletul când îi priveşti ochii mari şi trişti, deşi Cristinel îţi zâmbeşte frumos, dornic să-i dai atenţie. Senin, mai acceptă o perfuzie, deşi mânuţele lui poartă semnele înţepăturilor.

Tu, "om mare", ştii că sunt dureroase. El, mititelul, ştie că trebuie să se facă bine. Pe patul lui nu sunt jucării, pe noptieră nu există nimic de mâncare, iar apa de la robinet e ţinută într-un bidonaş albastru. Mama e prea săracă. Tatăl nu lucrează, iar singurul lor venit e indemnizaţia de 500 de lei şi alocaţia a doi copii.

De aproape doi ani, pentru Cristinel Stoileanu copilăria nu mai e la fel. Până în august 2008, nu a ştiut ce este o injecţie.

S-a născut la ţară, în comuna Olanu din judeţul Vâlcea. Într-o zi, Daniela, mama piciului, a observat o umflătură în partea stângă a abdomenului. Şi-a luat copilul şi au plecat la Bucureşti, la Spitalul „Marie Curie".

Rezultatul biopsiei a arătat o tumoră de 14 cm. Două operaţii la „Marie Curie", apoi tratament la onco-pediatrie Fundeni. Din nefericire, cancerul a recidivat, iar copilul a revenit la Fundeni, cu metastază la plămâni, la rinichi şi cu o nouă tumoră la gât.

Cu sufletul frânt, Daniela nu ştie cum să împartă banii pentru a-i asigura lui Cristinel un strop de fericire. „După fiecare cură de citostatice, aş vrea să-i iau o maşinuţă, o ciocolată, să-i pansez durerea cu o bucurie, dar nu am cu ce", spune timid mama.

Să-i facem suferinţa mai uşoară! Timp de o lună, campania «Din inimă pentru copii» va asigura hrana lui Cristinel. Oricine vrea să-l ajute, să ne contacteze la tel. 021.407.76.80.

Click aici şi vei vedea spotul umanitar realizat de Antoanela Lazarus şi difuzat gratuit de OTV, în timpul emisiunilor «Casa Verde» (duminică, ora 11.45) şi al matinalului «Zori de zi»

Implică-te în campania "Din inimă pentru copii"

ACUM puteţi dona 2 Euro pentru copiii bolnavi, prin trimiterea unui SMS la 890 în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote (nu se percepe TVA).Servicii oferite gratuit de Vodafone, Orange şi Cosmote. Număr

alocat pentru perioada 15 ianuarie - 15 aprilie 2010.

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Puteţi ajuta şi altfel decât cu bani

Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau

contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 04 16 at 17 01 56 jpeg
Pista de bob spectaculoasă într-o pădure din Galați FOTO: CJ Galați
miracosic tarot 991041 jpg
image png
mancare freepik1 jpeg
casa timis anaf jpg
avioane otopeni jpg
Primul tren electric nou Coradia Stream intră în circulație pe ruta București - Brașov FOTO ARF
image
image