Ştefi a cucerit inimile asistentelor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ziarul Click! a trimis la Karlsruhe, împreună cu micuţa Ştefania şi familia ei, pe Andrei Dobrogea, reporterul nostru, care va transmite zilnic informaţii şi ne va ţine la curent cu starea fetiţei.

Citeşte şi

Ştefania, Dumnezeu e cu noi, deasupra norilor

Mai au doar două zile de aşteptat până la operaţie,dar timpul trece atât de greu.

Părinţii Ştefaniei, copilul de aproape 6 luni căruia îi lipşeste o parte din esofag şi trebuie operat miercuri, nu sunt căsătoriţi. Dar şi-au jurat, ieri, să se ia imediat ce mama lui Ştefi va împlini 18 ani. Acum are 17, dar acest necaz a transformat-o.

Priveşte situaţia cu maturitate, înţelepciune şi speranţă. Optimismul este ca un parfum în clinica pentru copii, din Karlsruhe. Medicii şi surorile medicale sunt cei care îl degajă şi simţi cum ţi se imprimă imediat.

"Ai senzaţia că eşti în siguranţă când ai de-a face cu asemenea oameni. Aveam nişte emoţii până să intrăm aici, dar mi s-au luat imediat", mi-a povestit Nina, bunica fetiţei.

Primele semne sunt foarte bune. Ecografia micuţei a ieşit excelent. Astăzi urmează ca Ştefaniei să i se facă restul analizelor în vederea operaţiei de miercuri.

"Dar, la cât de roşie e în obraji şi la cât de vioaie este, vor ieşi cu siguranţă bine", a fost "prognosticul" unei asistente medicale. Ştefi nu a plâns deloc în clinică, la ecograf sau la consult şi i-a fermecat pe medici şi pe ajutoarele acestora. Surâsul ei pur nu avea nevoie de nici o traducere.

Începând de azi, puteţi urmări la OTV, o relatare live a corespondentului noastru în Germania despre ce se întâmplă cu Ştefania. Intervenţia telefonică are loc în jurul orei 9.00, în cadrul emisiunii «Zori de zi».

Citeste aici regulamentul Autograf VIP! 

Click aici şi vei vedea spotul umanitar realizat de Antoanela Lazarus şi difuzat gratuit de OTV, în timpul emisiunilor «Casa Verde» (duminică, ora 11.45) şi al matinalului «Zori de zi»

Implică-te în campania "Din inimă pentru copii"

ACUM puteţi dona 2 Euro pentru copiii bolnavi, prin trimiterea unui SMS la 890 în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote (nu se percepe TVA).Servicii oferite gratuit de Vodafone, Orange şi Cosmote. Număr alocat pentru perioada 15 ianuarie - 15 aprilie 2010.

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Puteţi ajuta şi altfel decât cu bani

Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
gradinita pexels jpg
icoana Becali jpg 2 jpg
ilustratie politie jpg
femeie batrana jpeg
gheorghe sarbu jpg
litoral jpg
new caledonia 1434179 1280 jpg
insula oi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net