FOTO Avem DOVADA! Iulia Vântur şi Salman Khan, prima poză împreună

FOTO Avem DOVADA! Iulia Vântur şi Salman Khan, prima poză împreună

Ultima actualizare:
Iulia Vântur şi Salman Khan, împreună la masă. (Foto: Click.ro)
Iulia Vântur şi Salman Khan, împreună la masă. (Foto: Click.ro)

Zvonurile potrivit cărora Salman Khan şi Iulia Vântur ar avea o idilă par să se adeverească pe zi ce trece. În ciuda faptului că niciunul dintre cei doi nu a făcut vreo declaraţie în acest sens, dovezi noi şi concludente că sunt foarte apropiaţi au apărut recent pe internet.

Astfel, după ce Click! a anunţat că cei doi au planuri de căsătorie, veste care însă a fost negată de tatăl actorului de la Bollywood, o imagine în care Iulia Vântur apare lângă Salman Khan confirmă faptul că între ei este o legătură destul de strânsă.

Cei doi s-au întâlnit recent în timpul unei cine unde actorul indian a fost înconjurat de unii dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi.

Salman Khan, unul dintre cei mai celebri actori de la Bolywood, este un personaj foarte controversat în presa indiană. Actorul este renumit pentru relaţiile pe care le-a avut cu unele dintre cele mai dorite femei din shobizul Bollywoodian dar şi pentru caracterul său violent.


    Iulia Vântur şi Salman Khan, împreună la masă. (Foto: Click.ro)
Iulia Vântur şi Salman Khan, împreună la masă. (Foto: Click.ro)

Mai mult decât atât, Iulia Vântur şi Salman Khan promovează o campanie umanitară lansată de actorul indian, ceea ce elucidează şi mai mult misterul relaţiei pe care o au.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
spital FOTO Facebook  / Guvernul României
image
image