Preţurile apartamentelor stagnează anul acesta

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Şi în anul care tocmai a trecut, preţurile apartamentelor au scăzut cu 5% până la 25%. Dar nu vă speriaţi! Nu mai au de unde să scadă. Specialiştii în imobiliare spun că, la nivel naţional, anul 2011 va aduce o stagnare pe piaţa apartamentelor vechi şi noi.

Scăderile de preţ înregistrate în 2010 nu au fost foarte semnificative, faţă de 2009. În Bucureşti, apartamentele în blocurile vechi au fost cu 5-15% mai ieftine, iar cele în ansamblurile rezidenţiale noi cu 5-25%.

„În acest din urmă caz, oferta a fost mult mai mare decât cererea, iar dezvoltatorii au ales să lase din preţ pentru că oricum făceau profit. Proprietarii persoane fizice au vândut ieftin mai ales pe fondul presiunii, fiind presaţi de timp şi de diverse nevoi financiare. Dar anul 2011 va debuta cu o stagnare. Preţurile nu vor mai coborî pentru că piaţa e la un minim acceptabil. Oamenii nu-şi vor da casa chiar pe nimic, oricât de presaţi vor fi", spune Robert Dobrescu, directorul agenţiei imobiliare Nobila Casă Răsăriteană din Bucureşti.

Cel puţin un an, preţurile vor stagna. Din al doilea semestru vom asista şi la o înmulţire a tranzacţiilor pe aceste preţuri, pentru că doritorii îşi vor da seama că degeaba mai aşteaptă o ieftinire.

Şi în marile oraşe ale ţării se anunţă stagnări de preţ în 2011. "În prima parte a anului, în Timişoara, preţurile nu au de ce să crească, poate chiar să mai scadă, dar într-un ritm mult mai mic decât în 2010, când apartamentele au scăzut chiar şi cu 20% mai mult faţă de 2009", a spus Daniel Crainic, marketing manager al unui portal de specialitate. În Cluj, specialiştii nu au asistat nici la creşteri mari, nici la scăderi importante.

"Cred că şi în anul acesta nu se va întâmpla mare lucru. Preţurile vor rămâne aceleaşi ca în 2010", a declarat Doru Lupeanu, expert imobiliar, senior consultant la Fix Up Marketing.

Preţurile vor stagna şi la Craiova, ba chiar s-ar putea să mai scadă cu 5% în cazul blocurilor vechi.

„Cei care găsesc un apartament bun e indicat să nu mai aştepte, chiar dacă e posibil ca preţurile la apartamente să mai scadă. În general, ofertele bune se duc foarte repede",a spus Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare. La Iaşi, reprezentanţii agenţiei imo­­biliare Casa Albă preconizează că şi piaţa vânzărilor va stagna anul acesta.

CITEŞTE ŞI

Mai ai 6 luni  la dispoziţie  să-ţi asiguri  casa

Le-a explodat butelia în casă şi i-a băgat în spital

Un bucureştean şi-a construit casă pe bloc

Atenţie, cade! Peste 200 de clădiri din Bucureşti sunt pe punctul de a se prăbuşi

simeon stalpnicul png

Variaţii mari de preţ, în Capitală

Preţurile variază în funcţie de locaţie, de anul construcţiei, de suprafaţă. Astfel, în blocurile vechi, o garsonieră confort 1 costă între 30.000 şi 47.000 €, două camere între 47.000 şi 70.000 €, iar trei camere între 60.000 şi 100.000 €.

Preţurile scad cu 32-35% în cazul locuinţelor confort 2. În blocurile noi, o garsonieră costă 30.000-65.000 €, două camere 47.000-150.000 €, iar trei camere de la 62.000 €.

3 sfaturi pentru cei ce vor să-şi vândă casa

Dacă ţi-ai propus să-ţi vinzi locuinţa anul acesta, Robert Dobrescu, directorul agenţiei imobiliare Nobila Casă Răsăriteană, îţi dă trei sfaturi de aur.

1.Casa trebuie să arate bine, fără mai investiţii. O găleată de lavabil pe pereţi, o uşă schimbată, sunt renovări ieftine, dar de efect.

2. Să fii cu datoriile la zi.Dacă apari cu restanţe la întreţinere, eşti perceput ca o victimă, arăţi că eşti vulnerabil.

3.Nu lăsa impresia că trebuie să vinzi, că ai nevoie de bani. Nu trebuie să pari disperat, ci ferm şi stăpân pe situaţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Utilaj puternic jpg
plaja pixabay jpg
Loto. Sursa foto: Impact.ro
lumina sfanta de paste jpeg
masa de paste jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Cum să îți petreci timpul liber pe internet jpg
oua valcea1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net