Gripa porcină ţine «câinii» departe de cluburi

Ultima actualizare:

După ce Kone, Alexe şi Diabate au fost suspectaţi săptămâna trecută de gripă, dar nu s-a dovedit a fi decât o simplă viroză, "câinii" îşi iau toate măsurile de precauţie împortiva bolii care sperie România.

Cristi Borcea a avut deja o discuţie cu o parte dintre jucători, pentru a-i avertiza să nu frecventeze locurile aglomerate, însă panica în care a intrat şeful lui Dinamo merge mult mai departe.

Elevii lui Ţălnar au primit interzis şi să se mai distreze prin cluburile de noapte, locaţii în care Borcea vede adevărate focare de infecţii.

De altfel, roş-albilor li s-au recoltat şi probe biologice care au fost trimise pentru investigaţii la Institutul Cantacuzino.

Acţionarii din "Ştefan cel Mare" s-au interesat şi când va fi "eliberat" vaccinul antigripal pentru a "securiza" toată echipa.

Nici adversarii de astăzi, de la Galatasaray, nu se lasă mai prejos. Au auzit şi ei de "valul" de gripă porcină din Bucureşti şi au decis să intre în contact cu cât mai puţini români.

Fanatismul suporterilor turci ar putea duce la lupte de stradă între fanii Galatei şi ai lui Dinamo.

De ce? Având în vedere că meciul e cu porţile închise, susţinătorii turcilor, stabiliţi în România, intenţionează să-şi încurajeze favoriţii din apropierea stadionului Dinamo.

Intervin însă două mari probleme: 1. Jandarmeria nu permite aşa ceva şi va "dispersa" imediat orice facţiune de suporteri, 2. Ultraşii "câinilor" abia aşteaptă să le aplice turcilor o corecţie fizică.

«Dinamo face o prostie dacă mă pune antrenor»

Ioan Andone, rămas liber de contract după «divorţul» de Al Ahli, nu vrea să meargă la Dinamo.

«Cei de acolo fac o prostie dacă mă pun pe mine antrenor. Nu eşti club serios dacă schimbi din nou antrenorul şi le-am spus-o şi acţionarilor de la Dinamo», a declarat antrenorul de 49 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net