Sarkozy a ordonat, de asemenea, expulzarea imediată a romilor din Bulgaria şi România, care au săvârşit infracţiuni de ordine publică.
taguri
După ce în urmă cu câteva zile o unitate de poliţie a fost atacată de rromi, preşedintele francez a convocat o reuniune ministerială extraordinară pentru a discuta problema ţiganilor. În urma întrunirii, a fost emis un comunicat prin care a fost anunţată o nouă legislaţie înainte de sfârşitul anului, pentru a uşura expulzarea grupurilor de rromi.
În comunicat taberele ilegale sunt descrise ca fiind "surse ale traficului ilegal, a standardelor de viaţă profund şocante, de exploatare a copiilor pentru cerşit, prostituţiei şi crimei."
Potrivit Adevarul, circa 10.000 de romi au fost expulzaţi din Franţa, doar anul trecut.
"În următoarele trei luni, jumătate din taberele ilegale vor fi desfiinţate, adică aproximativ 300", a declarat Ministrul de Interne Brice Hortefeux.
Sarkozy, care a promis o "luptă necruţătoare împotriva crimei", a declarat săptămâna trecută că violenţele de la Saint-Aignan "evidenţiază problemele ridicate de comportament al unor călătorilor şi rromi."
Grupurile pentru drepturile omului susţin că aprecierile lui Sarkozy şi decizia sa de a convoca o reuniune ministerială pentru a discuta despre rromi, riscă stigmatizarea unui grup social, cu tradiţii culturale demult stabilite.
Guvernul, pe de altă parte, susţine că nu este o problemă de etnie, ci de respectare a legii.
Socialiştii de opoziţie sunt de părere că izbucnirile de violenţă urbană sunt legate de traiul în cartierele sărace şi doresc ca guvernul să abordeze aceste probleme, decât se concentreze pe măsuri de securitate mai stricte.este nevoie.
Francezii vor să trimită toţi ţiganii români înapoi în ţară
Rromi
Alina Vasile
Preşedintele francez Nicholas Sarkozy a dispus, miercuri, distrugerea a 300 de tabere de rromi din întreaga Franţă, amplasate ilegal, ca parte a luptei împotriva crimei şi violenţei urbane.
- 18:33Mioara Roman, despre tentativa de suicid: «Petre m-a salvat»
- 18:22Blue Air îşi mută cursele de pe Băneasa pe Otopeni
- 18:18Şocant: condamnată la închisoare pe viaţă după ce a ucis din curiozitate!
- 18:06Topul celor mai răi părinţi din istorie
- 17:50Marinela Avădani: «Nu am vorbit niciodată cu Leo de la Strehaia, nu ştiu ce are cu mine»
- 17:48Alin Oprea, la munte cu soţia! Mădălin Ionescu: «De când nu ai mai frecat-o cu zăpadă?» - FOTO
- 17:37Simona Traşcă, ai înnebunit? «Vreau să fiu şi eu curvă! Nimeni nu crede ca stau cu lunile nef....ă»
- 17:33Corina Bud are om de zăpadă moroşan!
- 17:31Apel disperat: un adăpost s-a prăbuşit peste 230 de maidanezi
- 17:30Shirley Bassey, Elton John şi Paul McCartney vor concerta la jubileul de diamant al reginei Elisabeta a II-a
TOP STIRI



* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza