Coşmarul apelor revine în Moldova

Ultima actualizare:

Peste o sută de familii din judeţul Bacău au fost evacuate, după ce gospodăriile le-au fost inundate în urma ploilor torenţiale, o persoană a fost luată de viitură, drumul european E85 a fost blocat de aluviuni două ore, iar o gravidă a fost salvată de pompieri după ce a rămas izolată pe un deal.

1.033 de case trebuie reconstruite după inundaţii

Rupere de nori într-o comună clujeană. Două case s-au dărâmat

«Înger păzitor» pentru 8 copii

Cele mai afectate sunt satele Mărgineni, Buda şi Blăgeşti, unde apele au ajuns până la acoperişuri. Echipele de intervenţie au evacuat persoanele rămase în podurile caselor din satul Mărgineni.

"Ne grăbim să-i scoatem deoarece casele sunt din chirpici, iar pericolul ca acestea să se dărâme este crescut. Din cauza precipitaţiilor de 50-60 l/mp, pârâul Trebeş a ieşit din matcă şi a inundat aceste gospodării. Lucrăm la evacuarea oamenilor cu două bărci", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul George Enache, citat de Mediafax.

Politicienii şi inundaţiile: au venit, au văzut, au plecat - FOTO

Scena în care o femeie leşină în braţele lui Boc, regizată? - VIDEO

Emil Boc, atacat cu roşii şi ouă la Galaţi! VIDEO



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
yamu jay ai generated 9214143 jpg
vila romana langa roma jpg
722909455 1453235890167032 4218844312392786343 n jpg
stejari primarie jpg
franz26 ai generated 8217602 jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
clarckson captura jpg
2 2 Anghel Saligny jpg
image
image