Băiatul care şi-a ucis mama nu e primit la şcoală

Ultima actualizare:

El este internat acum în centrul special pentru copii delincvenţi de la Târgu Frumos, însă conducerile unităţilor de învăţământ din localitate i-au respins cererea, pe motiv că părinţii şi elevii nu vor printre ei o astfel de persoană.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi susţine că a făcut numeroase demersuri pentru integrarea băiatului într-o şcoală din localitate, dar nu a reuşit.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că ar fi nevoie de o persoană care să-l însoţească şi să-l supravegheze continuu în timpul orelor de curs şi că vor încerca să rezolve problema.

La 12 iulie 2009, Teodosian, elev în clasa a VII-a la un liceu de elită din Iaşi, a fost acuzat că şi-a ucis mama, profesoară de geografie la un liceu din Iaşi.

El şi-a recunoscut fapta, dar nu a putut explica motivul, recunoscând că avusese totuşi o ceartă cu mama sa.

Băiatul a fost găsit cu discernământ dar, pentru că are sub 14 ani, nu poate răspunde în faţa legii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
miriapod wiki1 jpeg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
rosii jpg
bancomat jpeg
Dan Shechtman captura video jpg
sat serbia  jpg
amazon molly jpg
oameni fericiti jpg
image
image