Infidelităţile pastorului-Casanova. Tokes Laszlo, acuzaţii grave în procesul de divorţ

Ultima actualizare:

Într-o declaraţie care datează din luna noiembrie 2010, dată în timpul procesului de divorţ al soţilor Tokes, preotul reformat Balogh Barnabas, povesteşte cu lux de amănunte umilinţele la care a fost supusă Tokes Edith, în cei 25 de ani de căsnicie.

Preotul reformat, care acum locuieşte în Ungaria, a fost consilier pe lângă Tokes Laszlo, începând cu 1998.

"În 1998, a fost ales episcop, iar eu episcop vicar, au fost două funcţii diferite, este însă adevărat că facem parte din două tabere distincte, între care este multă tensiune. Am lucrat cu el timp de 8 ani, fiind consilier pe lângă acesta, iar relaţiile dintre noi s-au înrăutăţit după 1998, când am fost ales vicar", a explicat preotul reformat în declaraţia de la dosar.

Barnabas mărturiseşte că îi ştia însă pe soţii Tokes din 1990 şi a povestit că a asistat în multe ocazii la "comportamentul pârâtului faţă de soţia sa".

"Generalizând, pot spune că a fost umilită, batjocorită. Cu diverse ocazii, la aniversări, de faţă cu ea, el făcea afirmaţii legat de decolteul altor doamne sau alte vorbe care arătau că soţia era poate a doua sau a treia femeie din viaţa lui şi nu prima, aşa cum ar fi trebuit", se arată în declaraţia dată de preot în noiembrie. Martorul a spus că în discuţiile cu apropiaţii, Tokes Laszlo o caracteriza pe soţia lui ca fiind "o ţărancă proastă şi primitivă".

În declaraţia dată de preot, apare descrisă o altă presupusă aventură extraconjugală a lui Tokes. S-ar fi petrecut în 1994, la Arad, cu ocazia unei conferinţe la care participau preoţii reformaţi.

"Eram cazaţi la hotel, fiecare avea camera lui. La mine în cameră s-au strâns câţiva participanţi, pentru a bea nişte vin, m-am dus să-l chem şi pe el, însă el mi-a spus că nu vine, spunându-mi însă să o trimit la el în cameră pe Szabados Argentina. Chiar am condus-o, iar el o aştepta în cameră, stând pe pat şi cu bustul gol, doar în pantaloni", a declarat Balogh în faţa magistraţilor orădeni.

Pe aceeaşi temă:

Laszlo Tokes, în divorţ din cauza infidelităţilor

Laszlo Tokes a lipsit de la prima înfăţişare de divorţ

Soţia lui Laszlo Tokes vorbeşte despre umilinţele la care a fost supusă în căsnicie

Tokes, părăsit de nevasta înşelată

"Toate aceste comportamente erau cunoscute de enoriaşi, mulţi au venit la mine, în calitate de episcop vicar să-mi spună despre acestea şi se întrebau de ce biserica nu face nimic", a mai declarat Balogh în instanţă.

"Reclamanta a încercat să se ridice la aşteptările enoriaşilor, în sensul că trebuia să fie o femeie care îşi respectă soţul preot, îl sprijină şi este alături de el. Arăt că cei care o cunoşteam vedeam pe faţa ei prin ce trece, iar ea a stat alături de el până când a putut şi rezistat", a povestit mai Balogh Barnabas.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
traian basescu
scoala de politie campina absolvire jpeg
istanbul pixabay jpg
rusalii jpg
baiat roman fotbal londra jpg
saptamana patimilor jpg
saracie freepik jpg
decreteii viitorii pensionari care isi fac calcule jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net