Orgie cu o minoră filmată cu telefonul mobil

Ultima actualizare:

Lucian Daniel Petcu (20 de ani) a fost trimis în judecată ieri după ce în urmă cu doi ani a făcut sex cu o adolescentă de 16 ani, şi-a invitat şi doi colegi la orgie, apoi a filmat scenele cu telefonul mobil. Înregistrările au ajuns pe Internet, informează Adevărul de Seară Constanţa.

"Ulterior, filmul respectiv a fost difuzat mai mult persoane", a declarat judecătorul Arcadiu Vitoş, din cadrul Tribunalului Tulcea.

Fapta aflată pe rolul instanţei Tribunalului Tulcea datează din 2007 când protagoniştii erau minori. Inculpatul a mai comis două fapte penale în perioada minoratului, spune judecătorul Vitoş, însă nu i-a fost reţinută starea de recidivă.

"Anterior, inculpatul judecat pentru răspândirea materialului pornografic înregistrat cu telefonul mobil a comis alte două fapte penale.

Potrivit actului de inculpare, înainte de a fi cercetat pentru pornografie infantilă, tânărul a comis un furt şi o tâlhărie. La momentul sesizării DIICOT în legătură cu difuzarea materialelor cu conţinut pornografic, minorul se afla în termenul de încercare de patru ani acordat de instanţă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie", a conchis Arcadiu Vitoş.

Potrivit declaraţiei judecătorului Vitoş vor fi citate de instanţă toate persoanele care au primit materialul pornografic.

Surse DIICOT susţin că dosarul nu a putut fi finalizat întrucât autorul a fost plecat în străinătate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net