Echipă israeliană, trimisă în România să investigheze prăbuşirea elicopterului

Ultima actualizare:

    Incidentul nu a făcut victime
Incidentul nu a făcut victime

Comandantul forţelor armate israeliene, generalul Ido Nehushtan, a ordonat crearea unei echipe care va investiga prăbuşirea unui elicopter israelian în România, luni, în timpul unor exerciţii comune, relatează site-ul Ynetnews.com.

Echipa va fi condusă de un general de brigadă, releatază Mediafax.

La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat că urmăreşte îndeaproape evenimentele şi că a discutat problema cu ministrul Apărării şi comandantul forţelor armate, se arată într-un comunicat emis de biroul de presă al acestuia, în urma prăbuşirii elicopetrului.

"Premierul doreşte să ofere susţinerea sa familiilor soldaţilor şi piloţilor care se aflau la bordul elicopterului, reprezentând forţele armate israeline şi statul israelian", potrivit aceluiaşi comunicat.

Exerciţiile comune israeliano-române au fost suspendate, iar militarii israelieni vor pleca miercuri

Forţele aeriene israeliene au decis să suspende exerciţiul comun cu forţele aeriene române, urmând ca militarii care participau la acesta să revină în ţară miercuri.

Exerciţiul urma să se încheie joi, dar din cauza accidentului de luni, armata israeliană a decis să îl suspende. Totodată, forţele aeriene israeliene nu vor efectua marţi zboruri de antrenament pentru a permite concentrarea asupra accidentului.

Potrivit cotidianului Haaretz, comandantul forţelor aeriene israeliene a discutat la telefon cu omologul său român şi au convenit asupra unei anchete comune. În acest context, un avion Hercules va pleca spre România marţi cu echipe medicale, precum şi cu ofiţeri din cadrul rabinatului armatei pentru a asista la identificarea cadavrelor victimelor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
kefir istock jpg
kevindeiss easter 10199862 jpg
image png
image png
image png
mita shutterstock 1223869129 jpeg
carne miel  jpg
medic png
image
image