Reporterul Click! a prins 3 călători fără bilet

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

"Biletul la control, vă rog! Cum, nu aveţi? Păi, atunci, nu-i bine, că trebuie să vă amendez! Aşa scrie la regulament!". Sunt cuvintele pe care le-am repetat de trei ori în ziua în care am făcut-o pe controlorul de ocazie al RATB.

Experienţa pe care am trăit-o zilele trecute, când am însoţit pe teren, din postura angajatului pentru o zi, o echipă de controlori RATB, a început la primele ore ale dimineţii. Atunci am spus "prezent" în biroul directorului care urma să mă trimită în teren să fiu, pentru o zi, "naş pe autobuz".

Înarmaţi cu procese verbale de contravenţie şi cu aparate portabile de control carduri, eu şi cei trei controlori, Păun Aristide (36 ani), Relu Alexandru (42 ani) şi ZenaidaVasilciuc (49 ani), am plecat, de la Depoul Victoriei, la vânătoare de călători fără bilet.

simeon stalpnicul png

Primul autobuz în care ne urcăm, chiar din staţia din vecinătatea Guvernului, este 783. În maşină, mai puţin de zece, doisprezece călători.

Începem să-i întrebăm de bilete pe fiecare în parte. Nu apuc bine să-mi exercit primul minut din noua mea meserie, că şi dau peste "un clandestin". "Biletul dumneavoastră", îi zic, iar el ridică din umeri: "N-am!".

Mă uit, întrebător la Relu, iar acesta din urmă nu aşteaptă prea mult pentru a interveni. Îl ia la trei păzeşte pe puşti, care tace chitic. Îl muştruluieşte zdravăn, apoi îl lasă să plece.

"Chiar dacă îi prinzi fără bilet, cum s-a întâmplat acum, nu te grăbi să-i amendezi. Le poţi da mai întâi un avertisment", mi-a mărturisit Relu Alexandrescu (42 ani).

Relu mi-a mai spus că în cele opt ore de muncă pe care le efectuează zilnic, un controlor străbate zeci de kilometri cu maşina. "Suntem într-un du-te vino neîntrerupt. Nu prea stăm locului". M-am convins că aşa stau lucrurile.

Am petrecut alături de ei mai bine de două ore, luând la puricat călătorii de pe traseele 783 (P-ţa Victoriei-Romană) şi 300 (Romană-Sala Palatului). În tot acest răstimp, am prins fără bilet trei călători.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
supermarket 5202138 1280 jpg
inecat jpg
CAROL I, LASCAR CATARGIU jpg
cei mai profitabili pomi fructiferi jpeg
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net