Aici va opri metroul din aprilie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Sunt construite încă de pe timpul lui Ceauşescu, dar abia acum se fac ultimele retuşuri la ele. Sute de muncitori lucrează de zor sub pământ, pentru ca staţiile Pajura şi Parc Bazilescu să poată fi date în circulaţie peste trei luni.

Curăţă pereţii scorojiţi de vreme, zidesc spaţiile tehnice, cimentează pardoseala. Nu au timp de stat. În aprilie staţiile trebuie să fie gata.

„În urmă cu 20 de ani, lucrările se făceau altfel. Tocmai de aceea, acum scoatem tot plasticul ăsta de pe tavan, peste care trebuia să se toarne ciment, şi îl pregătim pentru plăcile de rigips. Acum este la modă tavanul fals", spun inginerii.

Staţia Pajura peste trei luni

simeon stalpnicul png

În tunel, acelaşi furnicar. Unii specialişti sudează consolele care susţin cablurile de înaltă tensiune, iar alţii montează calea de rulare, în prelungirea staţiei 1 Mai, unde s-au oprit lucrările.

Staţia Bazilescu acum

simeon stalpnicul png

„Finisările le-am început pe 6 ianuarie şi în aproximativ trei luni, staţiile vor fi deschise circulaţiei", ne-a declarat Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex. Colegii acestuia spun că Pajura va semăna cu staţia 1 Decembrie, iar Bazilescu cu Dristor 1.

Staţia Bazilescu peste trei luni

simeon stalpnicul png

Cele două staţii măsoară 1,3 kilometri şi completează Magistrala 4, care acum se întinde doar între Gara de Nord şi 1 Mai.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net