Mai multe cadre de la maternitate, strânse într-un salon de unde s-a ieşit cu un tort

Ultima actualizare:

Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a arătat că "din datele obţinute de la mai multe persoane a reişit acest aspect, iar din declaraţia unuia dintre martori rezultă că cineva a ieşit de acolo cu un tort", informează Mediafax.

Întrebat dacă există posibilitatea ca între persoanele din acel salon de unde s-ar fi ieşit cu un tort să fi fost şi asistenta Florentina Cârstea, cea care avea în pază Secţia de Terapie Intensivă în care se aflau nou-născuţii prematur, criminalistul a arătat că "nu au fost obţinute date că asistenta era acolo (în Secţie-n.r.), acest aspect fiind cercetat în continuare".

Chestionat în legătură cu perioada de timp în care asistenta Florentina Cârstea ar fi lipsit din preajma micuţilor, Marius Iacob a spus: "A lipsit o perioadă de timp. Cert este că a lipsit, iar acum aşteptăm rapoartele".

Întrebat câte cartele de acces existau pentru secţia respectivă, criminalistul a arătat că pentru intrarea în salonul de terapie exista un singur card de acces, card care se afla în posesia asistentei Florentina Cârstea, aceasta fiind cea însărcinată cu grija salonului.

Despre funcţionarea corespunzătoare a incubatoarelor şi despre sistemul propriu de alarmă al acestora, procurorul a arătat că "incubatoarele au o memorie proprie, iar specialiştii de la Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Aparaturii Medicale analizează aceste aspecte, urmând să transmită Parchetului rezultatele".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
buster jpg
bani jpeg
sat comoara jpg
plane 2104594 1280 jpg
politia pixabay jpg
washington monument 1628558 1280 jpg
inecat jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net