m.click.ro

top sombra

«Trag sare de baie, că-i mai slabă decât heroina»

Mihai, consumator de «Special Gold», spune că nu va renunţa să «prizeze», deşi cinci tineri au fost ucişi de acest produs

Mihai dă 50 de lei pe un pacheţel de 0,25 grame de praf

Mihai dă 50 de lei pe un pacheţel de 0,25 grame de praf

Sarea de baie "Special Gold", despre care Click! a avertizat, în ediţia de luni, că are în compoziţie o substanţă foarte periculoasă, se pare că a făcut deja victime în România. E vorba de cinci tineri, consumatori de heroină, care au prizat şi şi-au injectat "Special Gold".

"Îmi injectez heroină de nouă luni. De "Special Gold" am aflat de la un prieten, şi el consumator. De vreo lună, mi-am cumpărat şi eu ca să trag, pentru că nu-mi dă acelaşi "rău" ca heroina şi mă face să mă simt bine, plin de energie", ne-a mărturisit Mihai, de 23 de ani, deşi cinci tineri bucureşteni, cu vârste între 25 şi 30 de ani, pacienţi ai

Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomanilor (ALIAT), au murit, în ultimele două săptămâni, după ce au consumat "Special Gold".

"Din cei o sută de asistaţi, consumatori de heroină, pe care îi avem la centru, 98 prizează sau îşi injectează această sare de baie, care conţine mephedrone, un derivat al efedrinei. Substanţa are efecte devastatoare asupra organismului, dând o dependenţă psihică foarte puternică. Consumatorii au halucinaţii, văd gândaci pe sub piele, motiv pentru care se scarpină până îşi fac răni", ne-a declarat directorul administrativ al ALIAT, Viorel Roman.



top destacado

Dr. Eugen Hriscu,  directorul executiv al ALIAT

«Poate provoca infarct»


“Special Gold” se vinde în magazinele de tip “Spice Shop” şi pe Internet, ca sare de baie. Un pliculeţ cu 0.25 gr de praf costă 50 de lei. La compoziţie apare: Vitamina C şi B6, Magneziu, Creatină, mix de aminoacizi, Dextroză Monohidrată, Cafeină şi minerale. “Problema apare la aceste minerale. Aici, se ascunde substanţa periculoasă”, ne-a declarat dr. Eugen Hriscu, directorul executiv al ALIAT. Potrivit acestuia, în cazul consumului de mephedrone “pericolul de moarte e foarte mare, din cauză că poate provoca infarct”.

bottom destacado

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
    Din inima pentru copii

    TOP STIRI

    indisponibil temporar.

    Trimite unui prieten!




    top down