Boc, paznic la «cântările» maneliştilor!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ce maneliştii nu sunt şi ei oameni?! Şi ca pe orice om din ţara asta, premierul Boc, vrea să-i pună să plătească impozit pe ce câştigă. Aşa că, de luna viitoare, orice cântăreţ s-a putea să fie întrerupt de controlul de la Fisc care să-i numere „lovelele".

Asta vrea prim-ministrul Emil Boc, numai că e uşor cu vorba şi greu cu pusul practica. Cântăreţii de manele câştigă, în general, sume fabuloare în afara contractelor, în timpul cântării.

Aceste sume sunt greu de contorizat şi de ei, iar nici unul nu se duce să le declare la stat. Singura şansă a Guvernului să-i poată impozita pe manelişti, în afara sumelor de pe contracte, ar fi controlul în timpul cântării.

„Practica aceasta a controlului indirect va putea permite ca şi maneliştii să fie trataţi ca toţi cetăţenii ţării. E treaba Finanţelor, dar modalitatea controlului indirect tocmai asta are în vedere, ca orice contribuabil care realizează venituri să plătească un impozit aferent bugetului de stat", asta a declarat Emil Boc.

Prevederea se află în codul fiscal, adoptată prin ordonanţă de urgenţă, iar acum se elaborează normele de aplicare de către preşedintele ANAF. Aceste norme urmează a fi aprobate cel târziu până la finalul lunii august, aşa că, din septembrie maneliştii ori îşi declară singuri bacşişurile, ori se trezesc cu Fiscul pe cap.

«Aşa ajungi cu banii toţi acasă»

Regele manelelor, Adi Minune, este într-o oarecare măsură de acord cu ceea ce vrea să facă Guvernul.

simeon stalpnicul png

„Este bine pentru că aşa ajungem şi noi, cei cu acte în regulă, cu toţi banii acasă. De multe ori, la sfârşitul nunţii vin oamenii şi ne cer banii, pe care ni i-au dat pe dedicaţii, înapoi. Poate aşa rămânem şi noi cu toţi. Oricum cred că este imposibil de pus în practică măsura asta. Ar fi interesant să te trezeşti cu un control la nuntă", spune Minune.

«S-au trezit prea târziu!»

Cunoscutul actor şi cântăreţ de muzică de petrecere Axinte nu-şi face mari probleme în ceea ce priveşte noile idei ale premierului Emil Boc.

simeon stalpnicul png

„Nu cred că vor putea afla cât câştigă un manelist într-o seară. Oricum ar fi e prea târziu din cauză că preţurile au scăzut foarte mult. Trebuia să facă legea asta pe vrea când se câştigau şi două miliarde pe seară. Lumea deja nu mai are bani şi mulţi plătesc doar cât e contractul şi atât", ne-a spus Axinte.

«Să aştepte să le declar câştigurile»

Manelistul Adi de la Vâlcea nu vede cu ochi buni măsura pe care Guvernul vrea s-o pună în aplicare şi chiar se întreabă cum o să fie pusă în aplicare.

simeon stalpnicul png

„Chiar sunt curis cum ar putea verifica ei cât iau eu bacşiş la o cântare. Ce-o să facă o să trimită control acolo sau trebuie să ma duc eu să le spun? Să mă aştepte să le declar eu veniturile. Oricum acum nu se mai ia şpagă pentru că e criză peste tot", ne-a mărturisit manelistul.

«Plătesc de mult taxe»

Mulţi artişti plătesc impozit la stat de mult pentru contractele pe care le onorează.

simeon stalpnicul png

„Eu plătesc tot timpul pe ce incasez. Nu-mi fac probleme. Problema e că acum câştigurile au scăzut mult. Cât despre bacşiş, nici eu nu ştiu cât iau la o nuntă aşa că nici Fiscul nu va putea şti niciodată. N-au ei atâţia oameni cât să trimită să stea pe capul nostru la petreceri", ne-a mărturisit interpretul.

«La noi e ca la ospătari»

Interpreţii autohtoni de muzică de petrecere şi manele spun că „ciubucul" încasat de ei este asemănător cu cel al ospătarilor.

simeon stalpnicul png

„Totul în ţara asta e anormal. La noi e ca la chelneri, o lege nescrisă prin care îi laşi omului ceva pentru prestaţie. Până şi în America este aşa. Eu oricum plătesc taxe de mult aşa că stau liniştită. Doar să văd câţi bani vor face că oricum bacşişul a scăzut cu 70%", ne-a explicat Minodora.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
conac le richmond jpg
Card bancar plată cu cardul FOTO Shutterstock jpg
Printul Paul Lambrino de Romania si Printesa Lia (3) jpg
vama veche foto Digital Adviser2 jpg
maioneza fara oua jpg
presedinti 768x483 jpg
oua vopsite de paste jpeg
cipru shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net