Ce-i sperie pe SPP-iştii lui Băsescu: «Atenţie la şefu' iar face ochiu'»

Ultima actualizare:

Angajaţi de la SPP spun că preşedintele României are tendinţa de a discuta în contradictoriu cu cetăţenii şi că, de câte ori se enervează, păzitorii lui intră în alertă.

"Şefu’ iar face ochiu’!“

În legătură cu incidentul de vineri noapte, de la Neptun, "Dan Chitic a băut alături de mai multe persoane şi nu a existat contact fizic între preşedinte şi avocat“, au precizat surse din SPP.

«SPP-iştii au verificat vila în care stăteam!»

Dan Chitic: "Eu chiar am luat-o de la Băsescu"

Preşedinţia: O persoană agresivă a adresat injurii şefului statului, nu a fost contact fizic

Preşedintele Băsescu are obiceiul să poarte dialoguri contradictorii cu cetăţenii. Avocatul Dan Chitic era băut când i-a adresat injurii preşedintelui. Un ofiţer SPP i-a pus mâna în piept, iar Băsescu i-a spus că este beat, potrivit unor surse din SPP. Pentru ofiţerii SPP, altercaţia verbală dintre şeful statului, Traian Băsescu, şi avocatul Dan Chitic nu este un eveniment. Cu astfel de întâmplări se întâlnesc foarte des.

"Băieţii care îl însoţesc pe Băsescu sunt mereu în gardă pentru că omul Traian Băsescu îl învinge adesea pe demnitarul Traian Băsescu. El vrea mereu să intre în dialog cu cetăţenii", spun sursele amintite.

«Am luat un dos de palmă peste gură de la Băsescu»

Traian Băsescu a pălmuit un trecător în faţa localului Cireşica din Neptun - AUDIO

Băsescu: «Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oară»

Atunci când Băsescu este jignit sau huiduit şi are o replică pe limbă, expresia feţei lui îl trădează. Se încruntă într-un fel unic şi are o privire rece, iar băieţii spun despre asta că "şeful face iar ochiul", povestesc sursele noastre.

"Personajul a stat la masă cu încă vreo şase persoane. A consumat o sticlă de  Ouzo şi trei beri şi a fumat narghilea. La ieşirea din restaurant, în spatele preşedintelui, la vreo zece metri, acest individ a strigat: «Să-ţi fie ruşine».

Preşedintele s-a întors spre el, cu mâinile în buzunare şi «a făcut ochiul» după care a încercat să poarte un dialog cu cetăţeanul. Acesta a continuat să îl jignească", povestesc sursele citate. Potrivit acestora, Chitic ar fi făcut mişcări ample cu mâinile, ceea ce i-a determinat pe ofiţerii prezenţi să îi pună mâna în piept şi să încerce să îl calmeze.

Băsescu: „ţara trebuie să facă sacrificii"



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 numerologie jpg jpeg
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net