Adrian Iovan a rămas fără serviciu!

Ultima actualizare:

Compania Blue Air, unde lucra ca pilot, face restructurări, iar pe lista celor care vor pleca din această lună se află şi Iovan.

„Au fost concediaţi aproape 100 de oameni, printre care 40 de stewardese angajate de numai şase luni, dar şi cunoscutul pilot Adrian Iovan. Toţi au fost puşi la curent cu aceste decizii printr-un mail, care îi anunţa că începând cu data de 15 septembrie vor fi concediaţi.

„Au datorii foarte mari. Numai pentru mâncarea piloţilor trebuie să plătească în jur de două miliarde de lei vechi. Ce să mai zic că săracii oameni nu şi-au luat salariile de două luni!", ne-a declarat o sursă din interiorul instituţiei.

Contractul lui Adrian Iovan cu Blue Air expira pe 1 octombrie, dată după care fostul soţ al Romaniţei voia să renunţe definitiv la pilotaj şi să se bucure liniştit de pensie.

Compania Blue Air are probleme financiare?

Pe 10 august, compania Blue Air a suspendat toate cursele interne, motivul invocat fiind "lipsa de clienţi". Acum, oficialii companiei au anunţat că, din toamnă, vor reduce frecvenţa zborurilor către mai multe destinaţii, din lipsă de pasageri.

Măsura va afecta şi flota de aeronave, compania Blue Air renunţând la 4 din cele 11 avioane închiriate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ap JPG
AFP  20260324 antoni gaudi sagrada familia barcelona  urbanandsport thesagra260322 nphQ3  v1  HighRes  TheSagradaFamiliaCro png
Munca devreme la birou  Foto Freepik com jpg
produse cu pesticide jpg
donjuanpond ali nasa jpg
haihuin2 africa jpg
image png
fendt1 alanya 591651 jpg
image
image