Şeful de la DJ Project, săltat pentru sex cu eleve! Minorele erau racolate din cluburi sau de pe Facebook VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:
Aceasta este  vila unde se  organizau orgiile
Aceasta este vila unde se organizau orgiile

DJ Manzotti, şeful trupei DJ Project, a ajuns în faţa oamenilor legii. El este acuzat, alături de medici, avocaţi şi un judecător din Timişoara, că a apelat la serviciile sexuale ale unor eleve minore, deşi toţi ştiau că acestea erau exploatate şi şantajate de către proxeneţi.

Peste 40 de eleve de la mai multe şcoli de renume din Timişoara au fost racolate şi exploatate de o grupare care s-a specializat în orgii sexuale cu minore pentru clienţii cu bani. Detaliile în acest caz sunt cutremurătoare. Ca să facă sex cu minorele, clienţii plăteau cel puţin 200 de euro. Preţurile creşteau cu cât fata era mai mică în vârstă. În plus, la iniţiativa capului reţelei, interlopul Paul Mânz, se organizau, deseori chiar în vila sa din Dumbrăviţa orgii sexuale cu minore, pentru clienţii celebri. Aceştia plăteau până la 5.000 de euro pentru a participa la un astfel de eveniment, la care se consumau şi droguri, de la canabis la cocaină.

Paul Mânz se ocupa de racolarea minorelor, cu vârste între 15 şi 17 ani, din cluburile din oraş sau de pe Facebook, din nucleul grupării făcând parte, conform anchetatorilor, şi agentul Ovidiu Gîţan, de la secţia 1 a Poliţiei Timişoara, şi Ovidiu Torj, fostul soţ al Brigittei Sfăt, actuala soţie a lui Ilie Năstase.

După ce erau „vrăjite”, adolescentele erau convinse să întreţină relaţii sexuale, fiind filmate. Conform pressalert.ro, dacă refuzau să participe la întâlniri, elevele erau ameninţate că filmele în care apăreau în ipostaze pornografice vor fi trimise părinţilor. De altfel, membrii grupării şi clienţii făceau frecvent schimburi de filmuleţe în care minorele erau în rolul principal. Printre clienţii grupării au fost identificaţi judecătorul Aurelian Nicolae Tomuş de la Judecătoria Timişoara, avocatul Adrian Popescu, dar şi Handke Giuseppe, mai cunoscut ca DJ Manzotti, liderul trupei DJ Project.

Oamenii legii au descins şi la locuinţa lui DJ Manzotti, dar nu l-au găsit acasă. Acesta a sosit la sediul DIICOT Timişoara în jurul orei 13.30. Cunoscutul muzician părea degajat şi a glumit cu jurnaliştii. A spus că îl cunoaşte pe Paul Mânzu, liderul grupării de proxeneţi, de 16 ani. „Prietenul meu face prostii. Este prietenul meu de 16 ani”, a spus DJ Manzotti. Potrivit opiniatimisoarei.ro, el a recunoscut că a participat la petreceri cu fete. „Erau câteva fete, dar nu erau minore. Nu am făcut parte din grupare. Paul a venit cu multe fete, dar nu special pentru mine. Ştiam că Paul mai prosteşte fete, dar nu pe bani. Eu nu cred că făcea chestiile de care e bănuit, mai ales pe bani”, a declarat DJ Manzotti la intrarea la audieri.

Câteva dintre minorele  reţinute de poliţiști
Câteva dintre minorele reţinute de poliţiști

Paul Mânz este cel  care se ocupa de  racolarea minorelor
Paul Mânz este cel care se ocupa de racolarea minorelor


    Paul Mânz este cel  care se ocupa de  racolarea minorelor
Paul Mânz este cel care se ocupa de racolarea minorelor

„Nu comentez evenimente legate de viețile celor cu care am avut colaborări muzicale sau profesionale”, a declarat Adela Popescu, actriță și cântăreață.

Adela Popescu e solista trupei în care cântă DJ Manzotti

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net