În patru luni, au străbătut 41 de ţări şi 28.000 de kilometri

Ultima actualizare:

    Mihai, Oana şi fiul lui, Vladimir, au mers în 41 de ţări, în patru luniFoto: Arhiva personală
Mihai, Oana şi fiul lui, Vladimir, au mers în 41 de ţări, în patru luniFoto: Arhiva personală

Uneori, un an sabatic în care să plecăm şi să descoperim lumea ne-ar prinde bine tuturor. O familie a reuşit să facă asta într-o vară. Iată povestea lui Mihai, a Oanei şi a fiului lor, Vladimir, care au vizitat 41 de ţări.

Au plecat pentru două săptămâni în vacanţă şi s-au întors în ţară după patru luni. Asta după ce au trecut prin patruzeci şi una de ţări din Europa şi din Africa.

Mihai, Oana, şi fiul lor, Vladimir, nu au călătorit cu avionul sau cu maşina. Ci cu Zair, o motocicletă cu ataş, care i-a purtat 28.000 de kilometri prin lume.

"Noi am plecat, cumva, fără o ţintă şi fără un termen de timp pe care trebuia să-l respectăm. Am plecat de acasă având la dispoziţie toată vara şi am zis hai să mergem să ne plimbăm, să vedem dacă ne place", a povestit Mihai Barbu, pentru emisiunea "Focus Magazin", de la Prima TV. 

Şi le-a plăcut! Atât de mult, încât fotojurnalistul Mihai Barbu, iubita sa, Oana şi fiul lor, Vladmir, s-au întors acasă de abia după patru luni. Cu Zair, motocicleta lor cu ataş, au străbătut 41 de ţări. Peripeţii nu prea au avut. Poate doar o pană, dar s-a rezolvat repede. Oricum, Vladmir şi Zair au fost vedetele acestei călătorii.

"Motocicleta, în Anglia, a fost superstar! Există motociclete cu ataş acolo, nu am înţeles de ce. Dar am fost, efectiv, pozaţi, aplaudaţi, claxonaţi de orice om, trecător în Anglia", a spus Mihai. 

Mai bine de trei luni au dormit în cort! Şi au gătit tot la cort. Mâncare delicioasă, preparată de Oana.

"Am economisit mult la cazare, dar preţurile la camping în Europa sunt cât preţul unei camere de hotel aici. În acelaşi timp, dacă am fi dormit la hotel cu siguranţă am fi cheltuit mai mult. Noi am cheltuit în jur de 2.000 de euro pe lună", a explicat Mihai. 

Cea mai frumoasă noapte a fost aceea în care au dormit sub cerul liber, pe acoperişul unui hotel dintr-un orăşel din Maroc. Şi nu au regretat nicio clipă.

"Recepţionerul ne-a zis că are două camere, una de 15 euro, una de 20. Nu înţelegeam care e diferenţa dintre ele că-mi păreau la fel. Şi i-am zis că aş vrea-o pe aia de 15, totuşi. Şi el mi-a zis..e foarte simplu, în aia de 15 nu o să dormiţi pentru că nu sunt geamuri. Într-adevăr, a venit noaptea şi nu se putea dormi în cameră şi recepţionerul mi-a zis «Puteţi să dormiţi pe hotel că şi eu tot acolo dorm»", şi-a amintit Mihai. 

Puţini copii se pot lăuda că la patru ani şi jumătate au străbătut 28.000 de kilometri pe Glob. Mai ales la prima lor ieşire din România. Vladimir este un norocos, care va purta pentru totdeauna în suflet amintirile din această călătorie. Iar dacă ar fi să facă un top al ţărilor în care s-au simţit cel mai bine...

"Locul 1 se duce clar la Norvegia! E o părere generală a noastră. Locul 2 este Irlanda, o surpriză totală. Locul în care ne-am simţit cel mai bine şi ne-a plăcut mult şi am fost trişti când am plecat a fost Marocul", a concluzionat Mihai. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net