Nelu Ploieşteanu are dragoste, dar nu şi bani VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Lăutarul pleacă pe litoral pentru a-şi rotunji conturileFoto Click!
Lăutarul pleacă pe litoral pentru a-şi rotunji conturileFoto Click!

Are lipici la femei, dar criza i-a afectat portofelul. Nelu Ploieşteanu recunoaşte că nu mai are concertele de altădată, iar banii nu mai sunt atât de mulţi.

Solistul speră să-şi revină financiar, aşa că va pleca 5 luni pe litoral. Timp în care va fi probabil mai aproape de amantă, decât de soţie, sau de copilul bolnav pe care nu l-a mai vizitat de luni bune. Dincolo de scandaluri, ameninţări cu divorţul şi amante care ies la iveală peste noapte, Nelu Ploieşteanu îşi trăieşte viaţa aşa cum îi place. A renunţat la nevastă şi s-a îndepărtat de copii, dar niciodată cântăreţul nu va renunţa la muzică. Deşi, în ultimii ani, concertele nu mai curg gârlă, ca altădată. "Când am început eu să fiu cunoscut nu ştiu cum să spun, mergeau treburile altfel. lumea prin care m-am perindat şi am cântat erau oameni de vază, cu bani care acum se feresc să mai facă chefuri, pentru că vine DNA-ul. De unde ai avut bani de i-ai dat lui Ploieşteanu?", a declarat pentru emisiunea Click! de la Prima tv, lăutarul.

Cu toate astea, solistul nu se plânge, iar pe perioara verii îşi va scoate pârleala: "Pe 1 mai plec pe litoral şi stau până în septembrie". Este de înţeles că artistul va sta în această perioadă departe de băiatul bolnav pe care îl are cu soţia sa legitimă. Dacă în urmă cu câteva săptămâni, Elena Dumitrache ameninţa cu divorţul, se pare că între timp femeia nu a făcut niciun demers, aşa că Nea Nelu îşi petrece liniştit sejurul, cel mai probabil alături de amanta care i-a spart casa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net