Mihai Leu şi Anna, dragoste la prima vedere

Ultima actualizare:

    Boala de care a suferit Mihai Leu i-a unit și mai mult pe sportiv și pe soția sa, Annafoto: arhiva personală
Boala de care a suferit Mihai Leu i-a unit și mai mult pe sportiv și pe soția sa, Annafoto: arhiva personală

Sportului îi datorează aproape tot ce i s-a întâmplat în viaţă! Asta este mărturisirea lui Mihai Leu, fost campion mondial la box şi fost campion naţional la raliuri, într-un interviu emoţionant pentru „Focus Magazin” (Prima TV). Cum a cunoscut-o pe Anna, soţia lui, care-i este alături de 25 de ani, cum a primit vestea că a devenit campion mondial la box, dar şi cum se simte acum, după ce a învins cancerul. Despre toate acestea, a vorbit în exclusivitate, Mihai Leu.

„Eu am plecat din ţară în 1987, pe finalul anului, în luna noiembrie, cu Lotul Naţional de Box, am fost la Balcaniada. Am luat decizia să nu mai vin înapoi, fiindcă, fiind şi sportiv şi familia având o situaţie bună, dar nu aveam libertate, tot timpul controlaţi, tot timpul ţinuţi aşa în mână, tot timpul cum voiai unii şi alţii, asta m-a făcut să iau decizia să nu mai vin în ţară”, a mărturisit Mihai Leu pentru „Focus Magazin”, emisiunea prezentată de Diana Bart și Alexandru Constantin la Prima TV.

Plecarea din ţară a fost plină de peripeţii!

„Pe vremea respectivă nu aveam, adică mergeam în deplasări cu o foaie colectivă, adică paşapoartele le ţinea conducerea delegaţiei. Practic, noi nu aveam acte... Am rămas în Grecia, dar am rămas fără nici un act şi nu era simplu să plec de acolo unde voiam eu. A fost greu, am trecut ascuns într-un tir din Grecia în Italia, după aceea tot cu acel tir, dar nu mai erau controale atât de stricte între Italia şi Franţa şi am ajuns să stau în cabină cu şoferul. A fost o perioadă plină de peripeţii. Bine, acum sunt amintiri frumoase, după atâţia ani, râzi de ce a fost atunci, dar atunci a fost destul de greu”, a mai spus sportivul.

Tot sportul i-a scos-o în cale şi pe cea care avea să-i devină soţie. Anna îi este alături de aproape 25 de ani! „Antrenorul meu, cu care am devenit şi campion mondial la profesionişti, m-a rugat să-i arăt fetei lui puţin oraşul (unde boxa în acea vreme, n.r.). Fata lui avea 15-16 ani atunci. Când am văzut-o, pot să spun că m-am îndrăgostit pe loc! Am şi zis în acea seară că va fi nevasta mea!”, a mai spus Mihai Leu.

„Amore, eşti campion mondial”

Anna i-a dat vestea că a câştigat titlul de campion mondial la box! „Secunda în care am aflat că sunt câştigător, soţia mea care era lângă masa delegatului general şi a văzut cum se scriu rezultatele, nu a aşteptat, bineînţeles să îmi spună arbitrul decizia. S-a urcat pe colţul ringului şi mi-a zis exact aşa, bine, ştiţi că soţia mea este italiancă, mi-a zis «Amore, eşti campion mondial!». Asta practic a fost secunda în care m-am şi eliberat şi am început să plâng, pentru că este un moment emoţionant şi după s-a dat şi decizia. Ţin minte, după ce am ajuns în vestiar, după ce am făcut duş, bine, a venit multă lume, dar după ce am făcut duş i-am rugat pe toţi să mă lase singur, m-am întins pe un scaun, mi-am pus centura pe mine, pentru că pentru aia muncisem atât şi am început să derulez filmul la toată viaţa, de când am început boxul, câte antrenamente au fost!”, a mai spus Mihai Leu.

Chiar în timpul meciului care i-a adus titlul de campion mondial, sportivul s-a accidentat, iar cariera lui a luat o întorsătură neaşteptată. „Acela a fost penultimul meci. Atunci mi s-a rupt practic tendonul în timpul meciului, muşchiul mi-a căzut, se şi vede pe DVD cum în repriza a treia am aşa o gaură aici. Am boxat aşa până la capăt, a fost foarte greu, am câştigat, după meci am fost operat, după aceea mi-am apărat încă o dată titlul, am câştigat, dar a trebuit din nou să fiu operat la braţ, după care nu am mai putut continua!”, a mai povestit sportivul. Acesta a fost sfârşitul carierei în box, însă Mihai Leu a găsit o alternativă!

„Nu mă gândeam că voi ajunge pilot de raliuri”

„Întâmplător am ajuns să merg la raliuri. Tatăl meu a fost şi el, bine, el a fost pilot de circuit de viteză şi cei care mă cunosc de mic spun că la box am ajuns întâmplător, numai că nu mă gândeam vreodată că voi ajunge pilot de raliuri”, a povestit Mihai Leu, pentru „Focus Magazin”.

„Sunt recuperat aproape în totalitate”

Viaţa i-a dat din nou o lovitură în 2014, când Mihai Leu a primit un diagnostic crunt: cancer la colon! După două operaţii şi tratamente, fostul sportiv poate zâmbi uşurat! „Mă simt foarte bine, sunt, să zic aşa, recuperat aproape în totalitate. Eu sunt în general oricum o fire optimistă, întotdeauna mă uit înainte, a fost o etapă grea din viaţa mea, dar în această etapă mi-am făcut mulţi prieteni şi am văzut că am mulţi prieteni adevăraţi de care nu ştiam! În afară de soţia mea care a dormit lângă patul meu şi nu a ieşit din spital până nu am ieşit şi eu!”, a povestit Mihai Leu, tot pentru emisiunea „Focus Magazin”, de la Prima TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
banner Adrian mutu png
banner kamara png
banner Antonela Pătruț png
oreste permis jpeg
banner cinci farfuze png
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
carmen trandafir jpg
dan bordeianu si adela popescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net