Gya și Blazon, colaborare de senzație VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Gya și Blazon au lansat o piesă nouăfoto:Arhiva personală
Gya și Blazon au lansat o piesă nouăfoto:Arhiva personală

Gya și Blazon au fost invitați la emisiunea Click!, de la Prima TV și au dat detalii senzaționale despre noua piesă pe care au făcut-o împreună. Se pare că melodia va deveni hitul acestei veri.

Melodia se numește ”Jocul Inimii” și este colaborare în premieră, între Gya și Blazon. Piesa se anunță a fi hitul acestei veri.

“Acum e o colaborare foarte frumoasă. E ceva nou pentru mine, am emoții că nu sunt cu băieții mei (Gipsy Casual), dar e ok, încep să mă obișnuiesc”, a declarat Gya, exclusiv pentru emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până joi, de la 23.30. la Prima TV.

Blazon o susține și a declarat că el este cel care a vrut să colaboreze cu Gya.

„Mi-a plăcut întotdeauna felul în care abordează ea muzica și eu întotdeauna încerc să aduc lucruri noi, prin piesele pe care le fac. Și am zis să fac ceva altfel. M-am gândit la Gya care e din altă zonă muzicală”, a spus cântărețul.

"Îmi place că am încercat un nou stil de muzică și că mi-a reușit", a spus Gya pentru Click!

Piesa "Jocul Inimilor" a fost scrisă de Blazon și produsă împrenă cu Stoica Mario.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net