Cum a trecut Annes peste moartea tatălui VIDEO

Ultima actualizare:

    AnnesFOTO: Arhiva personală
AnnesFOTO: Arhiva personală

Toamna o să ia cât de curând locul zilelor toride, iar Annes o aşteaptă pregătită. Cântăreaţa a lansat, recent, single-ul "În ploaie", o colaborare cu Jimmy Dub.

Annes a fost invitată în platoul emisiunii Click!, difuzată de luni până joi, de la ora 23.30, la Prima Tv, unde a oferit detalii despre cea mai nouă melodie lansată, dar şi despre momentele dificile din viaţa ei.

''Plouă cu dragoste în noua piesă, iar vremurile sper să fie mai bune'', a spus aceasta la Prima Tv, referitor la single-ul "În ploaie".

Solista a mărturisit că a avut un an greu, în care şi-a pierdut mai mulţi membri ai familiei: ''A fost un an greu pentru mine. În ianuarie mi-am pierdut tatăl, mătuşi, unchi. A început foarte greu pentru mine. Sunt nişte momente groaznice, dar am trecut cu ajutorul prietenilor şi al familiei. Am făcut şi un atac de panică, am ajuns şi pe la spital. Nu am ajuns la psihoterapie, în schimb muzica m-a scos din starea aia, concertele. Aşa se atenuează durerea. O să urmeze o piesă despre acea perioadă, m-am schimbat foarte mult, amintirile sunt un pic altfel. Până nu treci prin momentele astea, nu ai de unde să ştii. Durerea e la fel de mare la orice vârstă. Şi moartea trebuie văzută ca fiind o parte din viaţă'', a mai adăugat Annes.

image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net