Cine e foarte bogat e şi cam ciudat la pat!

Ultima actualizare:

    Ioan Neculaie este unul dintre clienții preferați ai rețelei. El negocia cu Diana ce fel de „marfă” să primească
Ioan Neculaie este unul dintre clienții preferați ai rețelei. El negocia cu Diana ce fel de „marfă” să primească

Sunt trecuţi de 50 de ani, însă nici măcar un puşti nu ar avea atâta imaginaţie cât au milionarii noştri atunci când bagă fetele în dormitor. Ioan Neculaie, Nick Rădoi, Dan Nicorescu sau Irinel Columbeanu au ajuns „renumiţi” pentru prestaţiile lor, dar şi pentru cererile extravagante.

Ioan Neculaie (57 de ani) este cel mai vehiculat nume în presă după ce a apărut în dosarul “Prostituatelor de lux” care a ajuns pe masa poliţiştilor de la Secţia 19. În discuţiile telefonice cu proxenetele care-i aduceau „marfă” proaspătă, miliardarul care i-a pus la dispoziţie Danielei Crudu un elicopter pentru o vizită privată nu se jenează să spună ce preferă.

Daniela Crudu, una dintre preferatele lui Neculaie, participa  încă de la 18 ani, la petreceri private unde își arăta nurii
Daniela Crudu, una dintre preferatele lui Neculaie, participa încă de la 18 ani, la petreceri private unde își arăta nurii

Magnatul plătea bine, de la mii de euro, până la maşini scumpe, operaţii estetice, vacanţe de lux sau dinţi de Hollywood, aşa că şi cerinţele lui erau pe măsură. Neculaie se excita doar la tinerele cu feţe de păpuşică, subţirele, cu părul lung, fund bombat şi sâni mari, eventual siliconaţi.

Le aducea cu elicopterul sau le punea la dispoziţie şoferul lui, iar la reşedinţa din Braşov le aştepta în chiloţi sau în costumul lui Adam. „Este un băiat super mişto şi se poartă foarte natural. Ţin minte că-şi tăia singur nişte şuncă şi mânca aşa, fără tacâmuri, direct cu mâna. Vorbea deocheat şi-i plăcea să te tragă de păr”, ne-a mărturisit una dintre cuceririle lui Neculaie.

Diana Gureșoaie este una din cele 6 fete reținute inițial în dosarul „prostituatelor  de lux”. Ea a fost acuzată c  își trimitea prietenele la “produs”
Diana Gureșoaie este una din cele 6 fete reținute inițial în dosarul „prostituatelor de lux”. Ea a fost acuzată c își trimitea prietenele la “produs”

Gentleman înnăscut, Ioan le punea fetelor la pachet şi ceva dulce. „Ştia că-mi plac bomboanele fine, de ciocolată, şi-mi punea câte două cutii în bagaj, când plecam”, a spus o altă fată. Deocamdată, nu se ştie cine îl mai răsfaţă cu ”tinerele”, din moment ce Diana Gureşoaie a fost acuzată de proxenetism şi se află sub control judiciar.

Tânăra, alături de alte cinci colege, sunt anchetate într-un megadosar în care apar zeci de fete care ofereau favoruri sexuale oamenilor cu bani. Neculaie, cu o avere estimată în urmă cu trei ani la 30 de milioane de euro, nu este nici pe departe singurul bogătaş care are preferinţe ciudate în materie de sex. Iată ce alţi bărbaţi celebri se mai răsfaţă cu tinerele. 

Irinel, sex în public şi în jacuzzi

Irinel Columbeanu
Irinel Columbeanu

Un alt milionar pe lista celor cu dorinţe sexuale excentrice este Irinel Columbeanu (55 de ani). Omul de afaceri este un devorator de carne fragedă, afaceristul numără “trofee” cu vârste între 18 şi 30 de ani. Monica Gabor, Anna Lesko, Denisa Botcari sau fostul manechin Blanche. Pereţii vilei de la Izvorani sunt martori la escpadele demne de Kamasutra ale lui Iri. Sex cu două femei deodată în jacuzzi, sex oral în public sunt doar câteva dintre performanţele lui notabile.

Flore a fost cu Iri în jacuzzi
Flore a fost cu Iri în jacuzzi

Nick Rădoi, amor în balcon

Nick Rădoi și Mădălina  Apostol, tandri în balcon
Nick Rădoi și Mădălina Apostol, tandri în balcon

Prin vila lui Nick Rădoi (53 de ani), românul care a strâns în America circa 30 de milioane de dolari, au trecut Anda Adam, Ana Maria Ferentz, dar şi alte femei pe care le-a răsfăţat cu diamante, rochii Dolce&Gabana sau pantofi Chanel. Se aude că Nick are un fetiş pentru lenjeria intimă neagră şi femeile cu şolduri mari, părul lung şi sâni mari. Nu are nici o jenă să facă sex în grup, dar şi în locuri publice, în cabina de probă, în maşină sau chiar în toaleta restaurantului. În vara trecută, Click! l-a prins înfierbântat, cu iubita, în balcon la mare.

Nicorescu cere lenjerie roşie

Dan Nicorescu
Dan Nicorescu

Dan Nicorescu (50 de ani),  sau milionarul cu Lamborghini, adoră şi el „aluatul” fraged. Multe domnişoare, majoritatea necunoscute, au trecut prin patul bărbatului cu pălărie. Din ce se zvoneşte prin târg, lenjeria roşie îl tulbură nespus, la fel şi jocurile cu diferite costumaţii: asistentă sau  poliţistă.  Fetele însă nu spun „nu” niciodată, deoarece cadourile şi recompensele sunt pe măsura averii bucureşteanului: circa 40 de milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net