Cazare în cele mai frumoase castele din lume! Cât costă un sejur

Ultima actualizare:

     Castelul Chambord, Franţafoto: fiicurios.ro
Castelul Chambord, Franţafoto: fiicurios.ro

Un sejur într-un castel vechi de sute de ani nu este un vis de neatins. Ce ar fi să renunţaţi la cazarea într-un hotel tradiţional şi să descoperiţi farmecul aparte al castelelor şi conacelor din Europa?

Puteţi să vă întoarceţi în timp şi să vă simţiţi ca o prinţesă sau ca un boier de vază, dar  totodată să aveţi parte de confortul secolului 21 la preţuri accesibile.

Românii au început să se orienteze şi spre altfel de sejururi. De pildă, cazările la castele din Europa sunt căutate deopotrivă de tineri, dar şi de seniori care vor să se relaxeze departe de agitaţia marilor oraşe şi vor să descopere farmecul unor zone mai puţin promovate.

Simţiţi-vă ca o domniţă sau ca un nobil în castelele elegante împrăştiate în mai toate provinciile din Spania. Aveţi de unde alege, ţara se laudă cu peste 2500 astfel de construcţii, o parte dintre ele transformate în unităţi de cazare.

''Statul spaniol nu a dorit să se distrugă istoria medievală. Castele destul de părăsite, părăginite au fost cumpărate de la proprietari şi s-a investit destul de mult în ele. Cazarea în Spania la un asemenea hotel, pe noapte, pe cameră, vorbim de două persoane, între 150 şi 250 de euro'', a dezvăluit Mircea Vladu, general manager la o agenţie de turism, pentru emisiunea "Focus Magazin'', difuzată de luni până sâmbătă, de la ora 19.30, la Prima Tv.

Sau poate vreţi să alegeţi Franţa şi să vă întoarceţi în vremea Regelui Soare: ''Au absolut tot confortul secolului 21, chiar dacă au fost construite poate cu 500-1000 de ani în urmă. Preţurile, să spunem, cam între 100 - 150 de euro de persoană''.

Cei mai temerari dintre voi se pot caza în castele din Anglia şi din Scoţia. Fiorii pe şira spinării sunt incluşi în preţ.

''Pentru fantome recomand Anglia şi mai ales Scoţia, unde la fel unele castele au fost restaurate, transformate în hoteluri şi majoritatea sunt bântuite. Ai şi supliment de fantomă la cazare'', a mai adăugat Mircea Vladu.

Nu putem să nu vă recomandăm şi castelele din Austria şi din Germania. Preţurile sunt la fel de accesibile: ''La fel, găsim multe castele şi preţuri accesibile. Şi cu 120-130 de euro pe noapte, găseşti o cazare la castel''.

Dacă alegeţi România, să ştiţi că moda a prins şi la noi! Puteţi să vă cazaţi în foste reşedinţe princiare sau boiereşti: ''Cel mai faimos castel este chiar Castelul Bran, unde există un apartament nupţial, cu programare şi aprobare de la actualii proprietari se poate închiria'', a încheiat

Se găsesc astfel de unităţi şi în judeţele Mureş, Alba şi Iaşi. Preţurile pentru o noapte de cazare, de persoană, sunt cuprinse între 150 şi 380 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net