Scrisorile lui Stanca: In memoriam - Costică Ştefănescu
Ce îi mai interesează pe ei, pe războinici, fostele glorii ale Universităţii Craiova Maxima când ea e... două?! Mai ales acum, pe starea asta de război. Plus că Universitatea, ca nume, e legată de cruciatul Mititelu. Pe care o covârșitoare majoritate de olteni, sătui de scandalurile lui, pentru dreptatea lui, îl dezavuează. Dar care, apropo, rămâne oricum un personaj donquijotesc: nebun sau vizionar?
Sau, poate, din contra, azi, de ziua Căpitanului craiovean trecut în eternitate, mai degrabă cele două tabere se vor război să îl comemoreze. Fiecare cu parastasul lui. Ca la Nichita Stănescu, Sergiu Nicolaescu, Dolănescu... Ca la nimenea... la noi. Oricum, Oltenia fotbalistică rămâne dezbinată. Otrăvită. Învrăjbită. Lipsește Adrian Păunescu, acela care l-a readus cândva pe Hagi la națională... Nu e anul de când Costică trecu la cele veșnice...
Va fi la mormântul din Craiova, asta o știu de pe acum, Ion Geolgău. Care va aduna o parte din colegi. Apoi, copiii, fratele lui Costică, Stan Ungureanu, consăteanul și prietenul din copilărie. Probabil și ultima soție. Dar, eu, optimist și pozitivist, sper ca mai toată Craiova alb-albastră să treacă, un minut, cu o floare și o lumânare pe la Costică. Din respect și venerație pentru un erou, fie el nu din război, nici din revoluție, ci din istoria fotbalului. Fiindcă pe praful ăsta infectat de corupție, cu bandiți care bat filmul, Țara asta are nevoie de exemple. De eroi. Unul dintre ei a venit din fotbalul oltean și ajuns căpitanul naționalei, a fost și este în memoria noastră Costică Ștefănescu... Dumnezeu să-L aibă-n paza Lui...
Dar, apropo, încă o variantă. Frumos și romantic ar fi ca azi la prânz, întâlnindu-se întâmplător la momântul Căpitanului Costică Ștefănescu, Olguța și Mititelu să își dea mâna - nu zic musai să se și pupe - și Ştiinţa Craiova să fie numai una.
Vrabia Mihai Viteazu... da' și ăsta, cât de viteaz, tot oltean căpos fu...
George Stanca
