Scrisorile lui Stanca. Dragă Tudor Gheorghe,
Făcuşi, oltene, şi tu ceva rotund. Că la tine, de la zicere până la cântec, lucrul ori e ascuţit, ori contondent. Ori înţeapă, ori doare. Aşa că, în existenţa dumitale se impunea şi ceva rotund. Vârsta. 70. În prima zi din august. De-o zi cu ”puştiul ”Mălăele. Alt oltean. Văz că începutul de august fu rodnic în artişti olteni. Luarăţi voi fruntea lunii. Tu şi Horaţiu pe 1 august. Marcel Iureş, din Băileşti!, pe 2… Şi nu am mai insistat, că cine ştie ce juvete celebru mai găseam prin luna lui august.
Din început de august aveam pe marele Tudor Gheorghe. Un depozitar, un hambar al folclorului autentic şi cântului popular pur; ecologic am spune; mare recitator şi cântător de poeme; strămoşul folkului...Hai, că nu te fac ”strămoş” cu referire la vârstă. ci doar mă ating de vârsta unui gen ce a căpătat o anume stare la noi. Cântul liric pe versuri mari. Cântul popular pe versuri clasice, or de-a dreptul populare. Acoperitor: Folkul.Că vrem, că nu vrem, primul eşti tu. Şi apoi Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Catharsisul lui Valeriu Mircea Popa poetul de azi...şi pleiada Flacăra. Eşti cap de serie, prietene! Eşti, scuzaţi expresia, o bornă kilometrică. Într-un loc pe care de bunăvoie tu l-ai părăsit. Căci, ulterior, printr-o evoluţie personală şi personificată, te-ai detaşat. Nu poţi spune acum că Tudor Gheorghe ar cânta folk; sau numai folk. Sau protest-folk prin discursul adiacent... Mai degrabă, ceea ce cânţi tu nu e nici folk, nici lyric–folk, nici popular-folk, ci e ”stilul Tudor Gheorghe”. Copii, ce cântă el? D-na profesoară, el cântă stilul Tudor Gheorghe. ”À lá neica Tudor”, cum zice unul dintre discipolii tăi, Ionel Popa din Izbiceni-Olt, comună care graţie lui Mircea Velica, primarul, a denumit prima-n România, chiar înaintea Podarilor tăi, un centru cultural cu numele tău.Doar o vorbă mai am. Nene, cum le zici tu pe politică, mai rar! Cum îl convingi tu la spectacol pe român ca să fie român, patriot, să iubească glia... dar degaba! Românu’ iese din gura ta şi intră pe mâna politrucilor. Care-i fac cerebelu pe bigudiuri. Practici un ”vox clamantis in deserto”. Latri la lună. Aşa că eu, înainte de a-ţi ura frăţescul, incandescentul meu ”mulţi ani cu bine”, spun doar atât:Cântă, Neică Tudore, că o faci pe sufletul românului!
