Scrisorile lui Stanca: Dragă Mircea Solcanu,

Ultima actualizare:

    Mircea Solcanu
Mircea Solcanu

Când am aflat reacția ta față de părinții aceia amărâți, am fost indignat. Atunci, pe loc, te-aș fi călcat în picioare. Sau, hai să nu mă dau cocoș, căci nu e adevărat. Cel mai mare rău pe care-l pot provoca eu este doar din cuvinte.

Imprecații? M-am săturat. Vulgarități? Sunt proprietatea politicienilor. Blesteme? Ar mai merge: usca-ți-s-ar, beli-ți-s-ar... Apoi, fizicamente, nu sunt în stare să omor, să bat, să fiu violent. După ce am debitat inepția că dacă la Revoluție aveam o armă l-aș fi împușcat pe Adrian Păunescu, întrebat ulterior de el dacă aș fi comis-o, i-am răspuns candid: ia-o ca pe o metaforă. Metafora nu doare, Mircea! Nu ucide. Ia! Na, câteva metafore-n meclă! Ce mi-a mai rămas, accesibil și acceptabil din gama fizică, ar fi să-ți trag o pereche de palme. Așa, că, după atâtea frământări - voila! - ai de ales. O pereche de palme sau ceva sudalme... (știu,"sudălmi", dar am salvat rima).

După ce ți-am văzut reacția "off the record", regretele și căința, m-am tot gândit. Care oi fi tu cel adevărat? Ăla de i-a beștelit pe bieții oameni loviți de soartă sau pocăitul post-factic, cerătorul de scuze? Și, am conchis că ipostazele nu se pot compara. Fiindcă, una dintre ele, cea din televizor, e neverosimilă. În ea nu erai tu. Era un alter ego. Virtual. Metamorfozat de forța magică a live-ului tv. A ipostazei "în direct". "On air". Nu știai? Priza directă deformează nu numai fizicul - te "îngrașă" cu 5 kg... - ci și, mai ales, îndeosebi, cu preponderență... psihicul. Îți dă iluzia că ai o forță nebănuită. Îți saltă monstruos gramajul de paranoia per cerebel. Nu ai văzut destui asemenea ție, la noi la tv? Cu duiumul.

Ghiotură. În bătălia asta a "serviciilor - tv", ale Lor, cu ali noastre? Paranoia, în exces. Stare pură. Asta face dintr-un pașnic moderator, un ghiduș ca tine, video-forța. Personajul acela odios nu erai tu. Era eul tău virtual. Video-Narcis... Cum de nu cunosc cei care te-au dat afară pe nedrept acest fenomen? E boala video. Patologia dedublării. Te crezi tanc. Cu țeava mare și fuduliile-n teren. Mari. Monstruoase. De Demiurg. Răsfățat. Adulat. Cu drepturi ireale. Îți sodomizezi publicul. Îl biciui. Îl sado-masezi. Nu mai ești tu. Căci, asta ai fost tu: n-ai mai fost tu.

La naiba-n puii tăi...

George Stanca

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
image png
Vlad Gherman și Oana Moșneagu se căsătoresc la doi ani de relație
cub nicoleta luciu png
WhatsApp Image 2024 04 22 at 19 15 39 jpeg
Banner gina pistol png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net