Scrisorile lui Stanca: Dragă Mircea Diaconu, ai abandonat un muribund

Ultima actualizare:

    Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Îţi scriu ca un vechi prieten. În plus, şi admirator de-al tău încă de pe vremea când erai student şi jucai în spectacolul vostru de divertisment. Dar, şi de când ai debutat cu "Şugubina" în proză şi... şi... nu are rost să mă legitimez.

Puteam chiar să fim colegi de PNL dacă nu aveam inspiraţia să mă retrag încă din vremurile când duplicitara, multiplicitara Mona Muscă era la Cultură... Mă opresc, căci nu despre mine e această depeşă. Ai făcut, în fine, un gest politic înţelept. Te-ai rupt de partidul lui Crin Antonescu. Omul care ne-a dat ţara pe mâna udemeriştilor.

Culmea, şi nu în conivenţă cu Ponta, ci, în conflict cu el! Nu mai pot numi acest partid, această ciosvârtă cu miros de crin PNL. Căci, nu mai este. Poate PN Crin...

Fără Tăriceanu, fără, alţi inşi de marcă, de valoare, de elită, vechi liberali. Acest partid devine o carne opozantă de tun care se duce la pieire. Un partid care a supravieţuit disipării CDR şi dispariţiei, iată iremediabilă, a PNŢ; un partid, care condus de premierul Tăriceanu, a rezistat atacurilor prezidenţiale din vremea alianţei DA până la capăt; un partid care iniţial a înţeles fatalmente  până la punctual de azi , ce e o alianţă - USL - dar  care acum a luat-o razna prin bălării, nu se mai poate numi, sentimentalmente, PNL. Tu nu ai plecat din PNL, tu nu ai trădat partidul.

Ai abandonat un muribund, ai trădat trădătorii care din interese meschine l-au exclus pe Tăriceanu şi au premis dezechilibrarea ţării, acum la vremuri de restrişte. Mircea, bine faci! Bine ai făcut.

Mă miram să te comporţi altfel la cum te cunosc... Eşti un ins integru. Căci, ai plecat din PNAntonescu şi poate că nici a trece la formaţiunea tăriceană nu-ţi convenea, din pricina unor vecinătăţi. Aşa că, ai decis să candidezi de unul singur. Independent. Pe spezele tale. Pe popularitatea ta de politician, dublată de imaginea actorului talentat, cinstit şi  moral care eşti. Poate şi pe ratingul unei televiziuni care măcar pe faţă ştie clar şi indubitabil cu cine ţine. La Europarlamentare avem măcar un candidat pe care-l cunoştem direct, nu un Agamiţă Dandaneoro...

Eu te votez, neicusorule, puicusorule, cu două mâini... drepte. Deşi dreapta de azi e stângace, iar stânga e pe centru-ceafă... 

George Stanca, pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net