Scrisorile lui Stanca. Dragă Ion Matache,
Ești celebrul tată al mult prea celebrei fiice Delia, fata frumoasă, de succes, care zice ”Da, mamă!” și-n rest face invers... Da, e o poveste ciudată. Apopo, mărturisesc că am avut intenția de a mă călugări. Apăsat de stres, de o viață tumultuoasă, dezordonată. Deși familist convins și cu ceva vechime... Dar eram apăsat de organele interne ca de poliție: inimă, ficat mai ales, plămâni... Din această veche tentativă m-am ales cu o mare și celestă prietenie umană și literară cu Prea-Sfințitul Calinic de la Argeș, rarul, dar marele meu duhovnic... Căci duhovnic diurn îmi este părintele Cărămizaru de la Sf Gheorghe Nou.
Frate Ioane, am priceput din presă de ce ai ales calea călugăriei - sătul de o viață dezordonată și plină cu deșertăciuni... Și cum spuneam, te înțeleg poate mai bine decât alții. Dar cred că acum te afli la altă cumpănă. Alfel, dar cumpănă. Ai revenit acasă, în mijlocul familiei, a fetelor și a fostei soții. E un gest definitiv? Sau ești într-o vacanță monahală? Căci ai lepădat haina, ai tăiat barba; ai luat o înfățișare de cetățean, nu de monah... Tânjești, odată lecuit de relele care te-au dus la monahie, purificat, să revii la viața de dinainte? Ai forța, ai curajul? Sau doar ți-a fost dor de ai tăi, ai vrut să retrăiești o parte din clipele “civile”? E foarte important, deși eu nu cred că e firesc ca un om să se călugărească și des-călugărească după pohta inimii? Repet, povestea dumitale m-a intrigat. Cazuistic. Intrigat, nu indignat! Deși, dacă ai venit ca să te-ntorci s-ar putea să-ți fie grea readaptarea. Deși, dacă ai venit, s-ar putea să-ți fie și mai grea rămânerea în civilie. Inedită situație. Neobișnuit caz. Sincer, eu nu știu să mai fi întâlnit așa ceva. Să fie o nehotărâre a dumitale sau o lipsă a mea de informare precisă...? Adică vrei să stai o vreme la București cu familia, să te încarci de dragostea ei - șireciproca... - apoi să pleci la incoane, sutane, la schimnicie și abstinență...?
Tot sincer, eu nu am putut să fac gestul din cauza unor boli. Cu greu aș fi suportat izolarea. Deși...poate starea de monah m-ar fi vindecat de la sine. Apoi, am cântărit bine ce e cu mine. De la zodia-mi năvalnică, la pohtele lumești și de la ele, la cele spirituale. Nu s-a potrivit. Am obiceiuri lumești, nu musai dependente, dar nici fără ele nu aș putea. Am o poftă de dreptate și de libertate atât de mare încât nu aș putea să mă supun unor reguli - nu zic cazne or canoane - fie ele logice și de mare bun-simț. Nu, eu mă simt uneori bine în postura unui ”nebun dezordonat”, senzual, anarhist, refuzând sau sfidând sacra Lege a echilibrului. Pe care n-o contest, ci doar o mârâi...
De aceea cer și acum iertare pentru abuzul de încredere, IPS Calinic... Dar am ajuns pare-se la a... mă confesa dumitale, părinte... despre care nu am înțeles ce-ți dorești.
Orice ar fi - SUCCES! Cu Dumnezeu înainte...
