Scrisorile lui Stanca: Dragă Elena Udrea,
Am şi eu slăbiciunea mea. Repet, mă iluzionam, te demonizam intim, te făcem Zgripţuroaica, Muma Pădurii. Degeaba, nu corespundeai cu modelul estetic. E greu să anatemizezi o femeie ca tine. Mai ales când ea e vie, chiar foarte... Când apare vaporoasă, amoroasă, liliachie, ca un azur cu contur de mon amoùr... Singurul căruia i-a ieşit aşa ceva fu Al. Dumas-tatăl (nici măcar lui Bănică-jr...) cu Milady a lui. Dar asta e literatură, e ficţiune. Tu eşti al dracului de reală. Chiar provocatoare. Chiar mortală...
Şi acum, voilà!, ajungi şi la apogeu: vrei să iei conducerea PDL. Să fii lider. Te lupţi cu Blaga, om cu mult tact, experienţă, versatil, având poate dezavantajul vârstei - mai precis a generaţiei - dar cu avantajul sexului tare... E bărbat. Anunţul tău m-a făcut să deschid gura, să te cert, să emit o imprecaţie. Mi-a ieşit o odă frumuseţii, o eglogă encomiastică. Ba, chiar uşor erotică. M-am dus cu gândul la tot felul de legende gotice, Ana lui Manole, nu e cazul, beletristice, la Xena, Angelina Jolie „Salt"; la femininul sfânt Graal... iaca, ficţiuni... femei reale: Elena din Troia, Ceauşeasca, Lupaesca... dar mitul Evitei Peron? Da. Reală cândva. Frumoasă. Drăcoasă. Elegantă şi vampă după caz. Fermecătoare. Cameleonică şi suavă. Patrioată. Soţie şi luptătoare. Politician şi diplomat... dar la urmă femeie, femeie, femeie, la fel ca tine. Nu mai pun două puncte, nu te mai descriu, mă tulbură ca o odă dedicată ţie de alt poet...
Poţi face istorie: prima româncă lider de partid. PDL poate deveni singura formaţiune, prima unde simbolul dihotomic visceral al forţei masculului e înlocuit tot dihotomic, cu sânii... şi ce sâni...! Recunosc, sunt un venusian... concupiscent şi posesiv. Mă oftic când îi văd în juru-ţi inşi libidinoşi şi obsecvioşi de care trebuie să scapi; alde Băse, Stolo, TRU, pe Tru cel mic... îmi vine aşa să, să, să... te înjur.
Uite, că o fac: Te ador...!
George Stanca pamflet
