Scrisorile lui Stanca. Dragă Dumitru Fărcaş,

Ai ajuns la 80 de ani, Mitre… Și, spre deosebire de alți mari artiști ai Neamului, nebăgați deloc în seamă de politrucii ce sălășluiesc vremelnic în Capitală de ne strică aerul, tu ai fost decorat, răsfățat pe merit.

Într-o multi-decorare, titrare demnă de valoarea ta imensă. Aceea de ROMÂN. Nu m-aș fi bucurat dacă ai fi luat Premiul Nobel, jur, cu care noi, românii, nu avem nici o treabă, și la care răvnesc paranoici îndopaţi de mici cu ideea. Nobel a devenit extra-părtinitor, tendențios… meritul stând la coadă. Așa, decorația pe care ţi-a trimis-o președintele Johannis, în ochii mei are o mai mare valoare sentimentală… 

Apoi, fiind și o mare valoare a Clujului, m-aș fi supărat să nu fii luat în seamă, devreme ce, de mai multă vreme acolo se dă ora exactă…Pe mine nu mă deranjează dacă patriotismul afișat în serial de guvernanții de taină din Ardeal ar lucra pentru Țara întreagă… Da, asta nu e treaba ta, tu, măcar tu, Mitre, ești deopotrivă al nostru, al românilor de peste tot. 

E un prilej să-mi amintesc cum ne-am cunoscut. Căci în mai 1975 te căutam prin Cluj cu fotoreporterul Emanoil Tânjală. Voiam să te aduc la Cenaclul Flacăra. Te-am găsit. Ne-am bucurat împreună toată noaptea, apoi ai venit la Cenaclu. Se ținea la Circul de Stat. Acolo, ai citit o scrisoare impresionantă a Mariei Tănase către tine. Regina Maria a cântecului românesc vedea în tine ceea ce azi vede tot neamul, inclusiv guvernanții… prevestea geniul tău. 

[Căci, apropos, tu ai un geniu exclusiv românesc. Ca Zamfir. Leșe. Bocșa… 4 Crai de la Răsăritul Europei]. Țin minte că era chiar ziua mea după cenaclu și totodată despărțirea mea de Flacăra.. Ai dormit la mine în Giulești-Sârbi și ai fost deranjat de țipetele nou-născutului prim nepot al familiei, 9 mai; apoi ai plecat acasă, căci se apropia și ziua ta… Nu uit zilele acelea, Mitre, atunci ți-am descoperit caracterul frumos de maramureșan, că ardelean a început să fie altceva. Au urmat apoi seri de neuitat cu Nichita Stănescu la Bandac acasă, trăia Mureșan al tău…alte aminitiri scumpe. Apoi, venirea ta inoportună la lansarea volumului meu de versuri, 1988, unde pentru prima oară te-am auzit recitând cu pasiune despre Țară…

Din noianul de amintiri aș mai povesti despre postrevoluţionarul concert de la Calatayud la ardelenii din Spania. Unde s-au spart geamurile sălii și a intervenit poliția călare. Căci, cei 10 mii de români de acolo nu încăpeau într-o sală de 800 de locuri. Erai tu, cu Ioan Bocșa, Ionuț Fulea, eu prezentam alături de grațioasa Alina Sorescu. Și de neuitat rămâne întâlnirea de suflet - Doamne, cât s-a mai plâns - cu niște „americani” care nici azi nu și-au pierdut accentul ardelenesc, aceea de la Sergiu-Babu Cipariu de acasă. Am cam uitat că la Troy, lângă Detroit, în ‘94 am stat împerună în cameră, pe vremea când erai în vorbă cu  minunata Elena, și încă altele, multe amintiri… Atât de multe încât ne-ar trebui cel puțin 50 de ani ca să le depănăm, frământăm și deșirăm… Da-ni-i-ar, Domnul! De nu, măcar 30 …  

Loading...