Scrisorile lui Stanca: Dragă Bogdan Stancu,
Unii sceptici vor exclama: "și, la ce ne-a folosit?!" Eu unul care, ca destui alți ziariști sau spectatori, te-am taxat, miștocărit, beștelit pentru nerealizările anterioare de la națională, eu, unul zic că am datoria morală, creștinească - nu sunt pricinos - să te remarc. Apreciez. Laud. Fie și în acest context atenian nefast. Căci, scos din context, golul tău, unicul gol al nostru, a fost magistral.
Nici acum nu-mi pot explica/imagina dinamica lui. Ai fost ca o pasăre cu gâtul lung care, în zbor pe lângă poartă, ai întors capul brusc și ai ciocnit mortal mingea. Cu forță, ură și direct în poartă. Ai îngropat-o... Dacă era victoria noastră, aveai un gol uriaș. Neasemuit. Splendid. Așa, e doar unul remarcabil. Și ușor ciudat. Dacă însă îți mai ieșea și foarfeca aia din repriza a doua, erai eroul neamului.
Căci, cu două goluri date grecilor la ei acasă - fie și așa, cu cele trei primite de noi - eram alții la retur. Dar n-a fost să fie... Deși, pentru meciul de mâine ai avea ocazia să îți iasă ceea ce-ți dorești, sunt sigur. Adică să ne calificăm la Rio. Și, asta să se întâmple cu un gol, dacă nu două, marcat de tine. Spre izbăvirea tutror neîmplinirilor de până acum. Și ca o replică dată mie și celor ce nu au avut încredere-n tine.
Deși, sper că știi - fie și empiric - că lumea, publicul, presa la un loc sunt cea mai ingrată curvă de pe lume. Care după ce te-a scuipat, biciuit, lovit, în caz că mâine ne aduci calificarea, te-ar adula, diviniza, pupa unde dorești matale... Și, zău, înclin a crede că poți...
Astfel, eu, cu poetul din mine cu tot, ți-aș dedica o odă-n metru antic pe care aș fi în stare să o declam direct și la o oră de vârf, taman la Atena, pe Acropole. Sau măcar pe Dealu Spirii/Piața Constituției... Și, aș prefera să fac asta de o mie de ori. Decât, Doamne ferește!, o ploaie de blesteme veninoase pe esplanada Ferentarilor...
Joacă, dragul tatii! Împlinește ce ți-am prezis. Și-ți va fi drumul presărat cu petale din rozele gloriei...
George Stanca
