Dragă Zina Dumitrescu,
Ay, ce prieteni eram, noi doi, când conduceam eu o revistă mondenă! Etapă regretabilă, dar necesară existenţei mele. Nu era un ideal personal. Cred că asta se străvede din acest colţ. Eu şi soţia eram nelipsiţi de la chermezele tale.
Aveai perpetuu ideea că eu trebuie să te cunun religios cu soţul tău, Costin parcă, sincer să fiu nu-ţi mai ştiu lista. Ba, o teleastă aranjase să o comitem la TVR. În direct!
Apoi, brusc, după „decesul" meu monden, sau „sinucidere", ai găsit iute alt cuplu căruia să-i spui naşa/naşu'! Câtă dexteritate socială şi de caracter! Căci, mie mi s-a întâmplat „accidentul" aranjat de un om pe care, apoi, Dumnezeu l-a omorât cu propriul lui prieten „devotat".
Deci, s-a produs întâmplarea care m-a făcut să mă rup de lumea ta. Lume larvară, cu bârfe şi veninuri strălucitoare şi superb mirositoare, dar supt care sunt „bube, mucigaiuri şi noroi". Lumea de sub o piatră lisă, bătută de vânturi seculare cu viermi, râme, limbrici, coropişniţe, bale&muci.
E lumea pe care ai patronat-o ani buni şi care te-a devorat şi pe mata. Uneori a scăpa dintr-un mediu - fie ejectat, fie de bună voie - e o izbăvire. Aici ai greşit tu faţă de mine, ins rămas acelaşi: ai crezut că plecat din lumea TA, nu mai însemn nimic!
Peste un fost clamat amic, ai tras apa ca la closet. Că asta veneraţi voi, Zina: viaţa closetară, cu miros septic, channeluit, davidoffit. O deşertăciune a deşertăciunilor.
Vanity's vanity, cum se spune peste mări. O lume peste care ai domnit ca un patriarh, ani buni. Nu ţi s-a acrit, mamă Zina!? Sau ai o bilă de oţel?
Mâine, despre Marcel Pavel
George Stanca
Mai citeşte:
