Dragă Tic Petroşel,

stanca_bis5796dd.jpg

George Stanca
Citeste tot despre: 

M-am trezit prieten cu tine şi niciodată n-am ştiut de unde vii? Cine eşti, ce faci la bază? Pentru mine pari un boem care nu se mai satură de boemă. De aceea te iubesc ca pe un mare artist. Căci eşti. Compozitor, poet, chitarist şi ce chitarist! Partea proastă e că la noi cluburile de specialitate sunt prea puţin populate.

Îmi amintesc că am auzit de tine dintr-o legendă de acum ani. Anume, tu şi Ilie Stepan - alt boem - neavând comenzi sau angajamente, cântaţi la clienţii unui ospiciu din Jebel. Le dădeaţi Jethro Tull şi alte bunătăţi şi cred că sunteţi primii care aţi introdus la noi muzicoterapia. Ani buni ne-am intersectat neutri, dar muzicali, şi prietenia ne-a rămas aşa ca o legătură. Te-am redescoperit la un club - ”Vali Sterian” defuncţii: ... şi Vali şi ...clubul - unde ai... , m-ai uimit cu ”Brumariada” ta. Adică songuri pe versurile lui Brumaru. Din poemele lui cele vechi... şi tandre. Dacă producţia ar fi avut susţinerea publicitară normală - paranoicii vor crede că-s paranoic... - această operă de  cel puţin Premiul Academiei. Dar, din păcate trăim într-o ţară săracă şi multiculturală. Deh, populaţie mică... Păcat că la sărăcia noastră nu a avut susţinerea publicitară, e un disc antologic, mai ales pentru marele poet. 

Colaborăm de câţiva ani buni, în sens cultural, mai facem o serată -  numai de gală...! - şi culmea, descopăr la tine mereu valenţe noi, comori. Parcă ar trebui să te mai aduni. Eşti printre discreţii folk-ului, având totuşi un meşter - să nu zic ”geniu” - neexploatat. Că, asta eşti. Repet, exagerez zicând geniu, dar eşti o raritate. Ai un, să-i zicem, har. Şi alţii au, dar la matale, bre, e aşa nu’ş cum că-mi vine să pocnesc din deşte… 

Mai nou te-ai rafinat ca mai toţi cei de teapa dotaţilor şi ai ajuns la jazz. Nepopular, însă. Numai că ce am descoperit la tine, la ultima producţie, e vorba despre un jazz mai mult ironic, pe un argou vechi l-aş numi un ”jazz şukar”. Nu laşi linia ironică deloc în pace, dar uneori îmi e dor de romantismul bine ascuns din unele vechi songuri de-ale tale. Ai totuşi un defect, zic eu, ca prieten am zis-o: te cam risipeşti. Acum văd că ai o moşie şi-ţi place - şi mie mi-ar plăcea! - să stai să lucrezi acolo în aer liber, la ţuici şi magiunuri, la gemuri fine...Cum să nu te consider un boem urban cu iz de ţară? Căci, ăsta e secretul - să creezi//produci la ţară şi să vinzi la oraş.

Abia aştept să te prind la o ţuică moale de Muscel şi la un concert nou. Împreună. Şi ca să-ţi arăt cât sunt de egoist, ţuica o plătesc eu, dacă vei cânta şi ceva pe versurile mele, că ştiu că ai în repertoriu... 

Loading...