Dragă Ştefan Bănică jr.,
În '88 ai fost la mine, în casa de la Cişmigiu, cu tatăl tău, pe care l-am invitat la o pălincă. Erai student la Teatru. Îmi amintesc uimirea ta când ai aflat că sunt poet şi chiar mi-ai cerut o carte de versuri „să te recit la institut", ziceai.
Ţi-am dat-o cu plăcere, şi cu un autograf. M-ar bucura dacă o mai ai, şi mai ales, dacă mă reciţi. Fie că o mai fac şi Eusebiu şi Horaţiu. Aveai de pe atunci o preţiozitate anume dată de meserie.
Pe care nu ţi-ai pierdut-o. O aroganţică mică, mică. Nea Fane care era neaoş, frust, uman şi popular.
Iar mitul zgârceniei tale îl combat cu gesturile lui: am fost într-un turneu în zona Galaţi-Brăila. Eram prezentator. Era o foamete lucie.
Tatăl tău m-a luat cu Dacia lui. A aflat că urma să-mi botez fata şi nu aveam de niciunele. În două zile de peregrinări prin depozite, a umplut portbagajul cu ouă, conserve, bulion, bame, iar la revenirea acasă mi le-a dat mie pentru botez.
Mare generozitate. Nu mi-a luat un ban. „Să-mi dai o sticlă de pălincă de la socru-tu", a fost condiţia. Aşa te-am cunoscut.
Nea Fane a venit la mine, cu tine şi un fin din Constanţa. Mă scuzi, dar la cât de talentat eşti, şi eşti!, eu nu te pot vedea detaşat de el. Cânţi ca el, joci, mergi ca el. Când la un Crăciun recent ai cântat împreună cu vocea sa, n-am fost om câteva zile.
„Mă, tată, mă!" Era mândru de tine, şi după '90, când o atitudine a revistei pe care-o făceam te-a vexat, mi-a tras câteva şuturi în dos. Nu m-au durut. Veneau de la nea Fane. Al nostru. Aşa că, de cum te văd, mi se face dor de el. Să nu te superi!
Mâine, despre Mădălina Manole
George Stanca
Mai citeşte:Dragă Florin Chlian...Dragă «Axinte»...Dragă Oana Bercaru...
