Dragă Irina Loghin,

Îmi amintesc un vechi, foarte vechi interviu al tău acordat subsemnatului în Flacăra, prin anii 70, care începea cu întrebarea ”de câte ori mori pe an Irina Loghin?”. Sigur că exista şi poate mai există, deşi desuetă, tactica unui impresar nărăvaş care-şi ”omoara” vedetele mereu înaintea unui mare turneu sau a unui tur la Polivalentă or Sala Palatului. Mijloace clasice de păcălit boborul, dar inutile zic eu să ţină afişul unui mit ca tine. Mai ales că azi ştirile circulă aproape-n timp real... dar deh!

Eliminând procedeul impresarului poznaş, eu cred că asta e o formă maximă, paroxistică a publicului român care te adulează - să te ”ucidă”. Altfel zis, ”să-ţi omoare moartea” dacă transpunem totul într-un tradiţional eres. Dar mitul tău este viu. Şi nevătămat. Sadic popor! Mai rău ca ăia cu carnea sub şaua calului... Căci, indubitabil, faci parte dintre marii solişti de folclor care au devenit mit, idoli nemuritori ai cântecului. Deşi, tu ai atins uneori şi performanţe pop, precum şi alte subgenuri ... Lista e mare, e cam ca la actorii noştri dragi. Căci voi, ”cei vechi”, tu, Benone, Dolănescu, Maria Ciobanu rămâneţi una cu Amza Pellea, Cotescu, Bănică - tatăl!, Dinică, Draga şi alţi mari, uriaşi et caetera...

Şi, să le spun cetitorilor mai juni o poveste cu tine. Pe vremea când ai fost suspendată pe vremea ailaltă a lu’ Nea Nicu - nu discutăm asta acum, de ce şi cum - Opera Română, care era în pragul falimentului, a apelat la ”conducerea superioară” să ţi se ridice suspendarea şi să o scoţi din belea. Cu greu, s-a aprobat anularea pedepsei şi sub egida Operei Române, primul teatru liric al ţării, ţi s-a permis să cânţi la Polivalentă. Sală plină. Sold Out! Baraje de miliţie. Câini poliţişti. Rupere. Cam cum a fost în turneul ăla din ‘74, din Moldova cu Benone şi Sărăroiu şi subsemnatul prezentator, când un spectator a intrat pe geamul camerei unde vă dezbrăcaţi tu şi Ileana, care când v-a văzut ...aşa de niţel îmbrăcate a urlat: ”Eu n-am văzut nimic!”... şi a fugit prin scenă direct în sală... Ce-am mai râs cu anii de chestia asta...

Dar, să redevenim şi serioşi - să revenim după acele spectacole ”polivalente”, Opera a prins bujori în obrăjori... Iată un act frăţesc de cultură adevărat. Deşi, eu aş fi comandat chiar un spectacol de Operă cu tine ca solistă; aş fi scris o lucrare despre viaţa ta inclusiv subiectul obsesiv al existenţei tale, faptul că ”decedezi” de câteva ori/an. Ce Aida? Ce, Traviata? Ce Manon Lescaut ? ”Irina - privighetoarea din Vitioara!”... Dar, pe atunci nu se vorbea, scria, filma, cânta, sughiţa, beşea decât despre Marele Cârmaci, am uitat…

Aşa că, dragă Irina, mă bucur că am aflat despre tine că eşti sănătoasă, frumoasă şi cufundată în Statele Unite şi pufoase ale Americii. Să ne vedem… sănătoasă! Acasă.

loading...

Citește și