Dragă Ion Dichiseanu,
Şi, mai era unu' care ne sufla toate gagicile din liceu pe care l-am "executat" recent: Iura Darie. N-am să uit invidia care m-a surprins când colega mea, Mia Isache din banca-ntâi, clasa a VIII-a, Liceul "Doamna Stanca" din conacul Grant, te ţinea pe colţul băncii - în poză, evident - şi te mângâia.
Pe poză, evident! Sicer să fiu, însă, mai mult decât o invidie celestă, cum zic eu, nu ţi-am nutrit.
A fost, chiar prin anii ‘80, că am venit spre Capitală, de la un spectacol cu Dobrin, la Piteşti, pe stadion, cu Mircea Vintilă, şi după ce am poposit pe la toate adăpătorile autostrăzii, km 70, km 56, km 36, am ajuns la mine în apartamentul de burlac din Militari.
Eram fascinat de tine şi de poveştile tale de amor, adevărate, fiind convins că nu te lăudai. Îmi amintesc o poveste de alcov de-a ta, la Paris, cu un grup de "stricate capitaliste", un party cu lumina stinsă etc., ce fiori aveam! Fructu' oprit! Şi povestea ta cu Sarita Montiel. Cristea Avram cu Marina Vlady, tu cu Sarita.
În timpul spectacolului ea-şi schimba în mai multe rânduri toaletele alea decoltate, iar gurile rele spuneau că se retrăgea în culise "să se dichisească"; gluma a lansat-o Mircea Crişan, care avea şi el o Sarică, prin casă.
Te admir, Dichi! Faci parte din tinereţea generaţiei mele, eşti o poveste frumoasă. Văd că ai o fetiţă minunată. Ironia lui Dumnezeu: să dea degustătorilor de frumos feminin fete frumoase. Să le crească şi să le păzească.
De ăia ca ei... Am auzit că e talentată şi, în ce putea, decât în regie? Să-ţi trăiască! Bine că ai depăşit momentele penibile din căsnicie, dar poate aveai nevoie de un "şvung" publicitar, să nu te uite lumea. Eu nu te uit niciodată, mi-ai luminat adolescenţa, cum spuneam, cu "invidii celeste"!
George Stanca
